6 dintre noile stații de metrou au finisajele gata în proporţie de 90%. În subteran, în Drumul Taberei, s-a folosit sticlă și granit

Dacă tot nu avem încă metrou în Drumul Taberei putem admira câteva imagini cu viitoarele stații. 6 dintre ele au finisajele gata în proporţie de 90%. Arhitecții au optat pentru multă sticlă și tablă emailată, rezistentă la foc. O să vă convingeți de rezultat la anul, când e posibil ca metroul să fie, în sfârșit, pus în funcțiune.

15 Februarie 2018, 09:52 (actualizat 15 Februarie 2018, 14:23) |
Stațiile de metrou sunt aproape gata
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Pe şantierul magistralei 5 de metrou, la aproape 20 de metri sub pământ, muncitorii trag tare pentru că la sfârşitul acestui an toate staţiile să fie gata.

Alta e situaţia la Valea Ialomiţei. Finisajele sunt aproape gata. Staţia are un design unic şi este singura de pe noua magistrală fără piloni. Arhitecţii au vrut dinamism, luminozitate şi rezistenţă. Pentru scări s-a folosit multă sticlă, granit pentru peroane, iar pereţii și planşeul staţiei au fost acoperiţi cu tablă emailată.

La staţia Valea Ialomiţei au fost amenajate şi dormitoare în care să se odihnească personalul care conduce trenurile. Acolo va fi şi depoul magistralei 5. Va găzdui simultan cinci garnituri de tren pentru reparaţii, mentenanţă sau curăţenie. Din cele zece staţii ale magistralei Eroilor - Drumul Taberei, şase au finisajele gata în proporţie de 80-90%. La Orizont, lucrările sunt cele mai avansate. Oficialii Metrorex spun că primele trenuri vor opri în Drumul Taberei în 2019.

Cu o condiție: sistemul de siguranţă şi automatizare a traficului, disputat acum în instanță, să fie instalat. Două firme se bat să câștige contractul. Lucrările realizate până acum au costat 1,8 miliarde de lei.

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 9°C
IASI 4°C 5°C
CLUJ 0°C 3°C
CONSTANTA 4°C 6°C
CRAIOVA 7°C 7°C
BRASOV 1°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI