500 de localnici au fost evacuați după ce o cisternă încărcată cu GPL a avut scurgeri de gaze pe DN 25

5 noiembrie 2017, 11:28

UPDATE Inspectorii ISU au amendat cu 5000 de lei operatorul cisternei cu scurgeri de gaze care a pus în pericol siguranța cetățenilor. Cisterna aparține operatorului Flagas SRL, cu sediul în Caracal.

UPDATE Traficul rutier şi feroviar a fost reluat. Cei 500 de locuitori din satul gălăţean Traian, care au fost evacuaţi preventiv, se pot întoarce în siguranţă acasă, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, Eugen Chiriţă, citat de Agerpres.

Au acţionat patru autospeciale ale ISU Galaţi. Pompierii au creat perdele de apă în jurul cisternei, pentru limitarea deplasării norului de gaz eliberat în atmosferă.

O echipă cu o autospecială a ISU Galaţi şi o alta cu o autospecială pentru accidente chimice, biologice, radiologice şi nucleare (CBRN), de la ISU Brăila, au rămas să supravegheze cisterna.

UPDATE Intervenția s-a încheiat, circulația rutieră și feroviară va fi reluată în curând, a transmis corespondentul TVR Alina Salanţi. Tot propanul aflat în cisternă – aproximativ 20 de tone – a fost evacuat în aer pentru că nu s-a putut face transferarea lui în siguranță într-o altă cisternă. Acesta a fost și motivul pentru care cele 500 de persoane din satul Traian, aflat la câțiva kilometri distanță, au fost evacuate preventiv.

UPDATE 500 de localnici din satele din jur au fost evacuați.

UPDATE 150 de localnici din satul Traian au fost evacuați, pentru a evita pericolul unei eventuale explozii, potrivit ISU.

ISU transmite: „Pe DN25, in localitatea Traian, județul Galați a fost oprită circulația rutieră, ca urmare a faptului că, șoferul unei cisterne care transporta GPL, a observat ca are scurgeri de gaze. De asemenea s-a luat decizia evacuării a 150 de persoane din localitatea Traian, din locuinţele aflate în imediata apropiere a cisternei cu GPL. Totodată, circulaţia feroviară în zonă a fost oprită, la kilometrul 22, pe Relaţia de cale ferată 704 Galaţi – Tecuci. Recomandam tuturor cetățenilor sa respecte indicatiile autorităților aflate la fata locului”.

(w300) Cisterna cPotrivit sursei citate, circulația pe DN 25 se face pe o variantă ocolitoare la indicația polițiștilor rutieri. Și traficul feroviar în zonă a fost închis.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru activarea unor măsuri preventive.

„Cisterna a fost scoasă de pe DN 25 și dirijată pe o pășune, la o distanță de un kilometru de șosea și de zona locuită, accesul fiind restricționat în zonă din motive de siguranță”, a declarat primarului comunei Braniștea, Marin Adamache.

Purtătorul de cuvânt al ISU Galați a precizat că, potrivit procedurilor, în astfel de cazuri se instituie o zonă de siguranță în jurul cisternei, după care se analizează posibilitatea de transvazare, adică trecerea combustibilului în altă cisternă, sau de purjare, eliberare controlată în atmosferă a gazelor, dacă nu se poate transvaza în condiții de siguranță.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite