500.000 de doze de vaccin gripal sunt livrate luni în toate județele din România

O nouă tranșă de 500.000 de doze de vaccin gripal este livrată luni, de furnizor, direcțiilor de sănătate publică din județe. Dozele vor fi direcționate către cabinetele medicilor de familie pentru continuarea imunizării persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire, în cadrul campaniei de vaccinare.

19 Octombrie 2020, 12:53 (actualizat 19 Octombrie 2020, 12:55) |
500.000 de doze de vaccin gripal sunt livrate luni în toate județele din România

Pentru sezonul 2020-2021, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat trei milioane de doze de vaccin gripal, o cantitate dublă față de anul trecut, în vederea imunizării unui număr cât mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire. Campania de vaccinare a început în data de 14 septembrie, iar repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se face în mai multe etape.

O etapă se derulează în aceste zile, iar următoarea tranșă de 1.100.000 de doze de vaccin gripal se va realiza în prima parte a lunii noiembrie.

În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate persoanele cu varsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical şi gravide.

Conform Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, până la jumătatea lunii octombrie au fost vaccinate antigripal 146.537 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.

Conform aceleiași surse, la nivel național, în cea de-a doua săptămână de supraveghere și monitorizare a evoluției infecțiilor respiratorii acute și gripei, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute a fost de peste 42.000, cu aproximativ 50.2% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent, dar într-o creștere ușoară, cu 8.7%, comparativ cu cel din săptămâna anterioară.

Până în prezent, în acest sezon nu au fost înregistrate cazuri confirmate de gripă.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 4°C 9°C
IASI 4°C 8°C
CLUJ 7°C 9°C
CONSTANTA 7°C 14°C
CRAIOVA 4°C 5°C
BRASOV 6°C 10°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI