Potrivit ONU (https://www.un.org), caritatea, la fel ca voluntariatul şi filantropia, susţine legături sociale reale şi contribuie la crearea unor societăţi incluzive şi mai rezistente. Caritatea poate atenua cele mai grave efecte ale crizelor umanitare, poate completa serviciile publice în îngrijirea sănătăţii, educaţie, locuinţe şi protecţia copilului. Asistă la promovarea culturii, ştiinţei, sportului şi protecţia patrimoniului cultural şi natural. De asemenea, promovează drepturile celor marginalizaţi şi defavorizaţi şi răspândeşte mesajul umanităţii în situaţii de conflict.

În Agenda 2030 privind dezvoltarea durabilă, adoptată în septembrie 2015, Organizaţia Naţiunilor Unite recunoaşte că eradicarea sărăciei în toate formele şi dimensiunile ei, inclusiv sărăcia extremă, este cea mai mare provocare globală şi o cerinţă indispensabilă pentru dezvoltarea durabilă.

Totodată, Agenda, care stabileşte un cadru global pentru eradicarea sărăciei şi realizarea dezvoltării durabile până în anul 2030, pe baza Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD), dezvoltă un spirit de solidaritate globală consolidat, axat în special pe nevoile celor mai săraci şi a celor mai vulnerabili, recunoscând rolul sectorului privat şi cel al organizaţiilor societăţii civile şi organizaţiilor filantropice în implementarea obiectivelor sale.

Data la care se sărbătoreşte Ziua internaţională a carităţii a fost aleasă pentru a comemora trecerea în nefiinţă a Maicii Tereza, care, potrivit ONU, a primit Premiul Nobel pentru Pace, în 1979, „pentru munca depusă în lupta pentru depăşirea sărăciei şi a nesiguranţei, care constituie ameninţări la adresa păcii”.

Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace

Pe numele de botez Agnes Gonxha Bojaxhiu, Maica Tereza s-a născut la 26 august 1910, la Skopje. Părinţii săi erau de origine albaneză, catolici.

La vârsta de 12 ani a simţit prima chemare către viaţa religioasă, iar şase ani mai târziu, la 18 ani, în 1928, a părăsit oraşul natal pentru a se alătura călugăriţelor irlandeze de Loreto, potrivit www.nobelprize.org.

În 1929, a părăsit Irlanda şi a mers în India, la Darjeeling. A fost trimisă apoi la Calcutta, unde a predat la Liceul de Fete Sfânta Maria, condus de călugăriţele de Loreto. În această perioadă, a învăţat bengaleza şi hindi, potrivit site-ului biography.com.

În 1948, a cerut şi a primit acceptul oficial de a propovădui iubirea pentru aproapele din afara Ordinului. Din acel moment, Maica Tereza nu a mai purtat hainele de călugăriţă, adoptând îmbrăcămintea săracilor bengalezi: un sari de culoare albă, cu o bordură albastră.

S-a dedicat în întregime semenilor săi, îngrijind copii şi alinând suferinţe, a deschis o şcoală în aer liber şi o casă pentru cei fără adăpost şi a convins autorităţile locale să facă donaţii pentru această cauză. Prin eforturile Maicii Tereza, milioane de bolnavi şi muribunzi au primit adăpost şi au fost trataţi în dispensare mobile sau în clinici specializate şi sute de mii de copii abandonaţi au fost îngrijiţi şi daţi spre adopţie.

În octombrie 1950, a întemeiat, sub numele de Misionarele Carităţii, o nouă congregaţie religioasă în Arhidioceza Calcuttei.

La începutul anilor ’60, au fost trimise surori şi în alte părţi din India, iar în 1965, Misionarele Carităţii a devenit o Familie Religioasă Internaţională, printr-un decret al papei Paul al VI-lea.

În 1979, Maica Tereza a primit Premiul Nobel pentru Pace, pentru întreaga sa operă de caritate.

În anul 1997, surorile Maicii Tereza erau circa 4.000, prezente în 610 case de misiune, răspândite în 123 de ţări ale lumii, potrivit www.catholica.ro.

A murit în 5 septembrie 1997 şi a fost înmormântată în sediul central al congregaţiei Misionarele Carităţii din Calcutta, mormântul său devenind în scurt timp loc de pelerinaj pentru creştinii din lumea întreagă.

La 4 septembrie 2016, Maica Tereza a fost canonizată de Biserica Romano-Catolică, în cadrul unei ceremonii oficiate de către papa Francisc în Piaţa Sfântul Petru din Roma.

sursa agerpres