45 de elevi și profesori români au participat la Marşul celor Vii de la Auschwitz-Birkenau, în memoria victimelor Holocaustului

12 aprilie 2018, 21:09

Eduard are 92 de ani. Este printre puținii supraviețuitori de la Auschwitz rămași în viață: „Mama, soţia şi fratele meu au fost ucişi chiar aici. Aşa că vin mereu aici să îmi aduc aminte.  E datoria şi obligaţia mea să vin aici şi să vorbesc cu toţi aceşti oameni, pentru că nu putem să uităm şi să iertăm, doar morţii pot să ierte.”

Șase milioane de oameni a ucis Holocaustul. În memoria lor, anual, zeci de mii de tineri, și nu numai, pleacă într-un marș simbolic pe traseul de trei km dintre Auschwitz și Birkenau. Anul acesta, 45 de elevi români și profesorii lor au trăit această experiență.

Delegației României i s-au alăturat ambasadorii noștri la Berlin și Varșovia, Emil Hurezeanu și Ovidiu Dranga.

Numai la Auschwitz, un milion si jumătate de oameni au murit în mâinile naziștilor. Cei mai multi, evrei. Au sfârșit torturați, înfometați, bătuți sau gazați.

Anul acesta, Marșul celor Vii a ajuns la ediția cu numărul 30.

Punctul final al marșului a fost lagărul Birkenau, unde a avut loc o ceremonie de comemorare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite