45 de ani pe Transfăgărășan. Construcția drumului peste munți a luat 40 de vieți

21 septembrie 2019, 21:03

Ideea construirii drumului peste munte i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu.

Astfel, în 1969, soldaţi şi muncitori porneau să spargă stânca pentru ceea ce avea să devină cel mai frumos drum din lume, aşa cum l-au numit realizatorii unei emisiuni auto din Marea Britanie.

Cei care au lucrat la Transfăgărăşan îşi amintesc cu emoţie atmosfera acelor zile.

În cinstea celor care au muncit la construcţia drumului şi la întreţinerea lui, a fost inaugurat un Monument al Constructorului Transfăgărăşanului.

Turiştii din ţară şi din străinătate sunt încântaţi de peisaje, dar spun că nu vin foarte des, din cauza stării deplorabile a șoselei.

Hotelierii se plâng că anul acesta au avut cei mai puțini turiști. Ei au dat în judecată Ministerul Transporturilor şi compania de drumuri, cărora le cer să repare asfaltul şi să lase șoseaua deschisă mai multe luni pe an.

Transfăgărăşanul este deschis de la 1 iunie până pe 30 octombrie, iar cei care asigură mentenanţa drumului spun că este imposibil să poți circula în timpul iernii.

Construirea Transfăgărăşanului a însemnat un sacrificiu uriaş, atât în rândul militarilor, cât şi al civililor. Datele oficiale arată că 40 de oameni au murit pe şantier. În memoria lor şi a celor care au participat la construcţia rutei au fost ridicate de-a lungul timpului două monumente: Poarta Geniştilor, la Cota 1200, şi Poarta Întâlnirii, la 1600.

Cea mai mare altitudine la care ajunge drumul este  2.042 metri, în zona tunelului de la Bâlea.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite