Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Scandalul politic al secolului 20: "Watergate" şi toţi oamenii preşedintelui

"Presa este inamicul", îi spunea preşedintele Nixon amiralului Thomas H. Moorer în 1971, potrivit unei înregistrări din Biroul Oval şi apărută într-unul din ultimele articole scrise atunci de Woodward şi Bernstein pentru Washington Post. Scandalul Watergate s-a soldat nu doar cu demisia preşedintelui Statelor Unite şi cu trimiterea la închisoare a unora dintre consilierii şi colaboratorii săi, ci a deschis un nou capitol pentru mass-media, în ceea ce priveşte relaţia ei cu politica şi politicienii. După Watergate, au fost promulgate mai multe legi, precum cea a libertăţii informaţiei (1974), au fost schimbate regulile finanţării campaniilor electorale, printr-o lege din 1974 care stabilea plafoane pentru contribuţii şi cheltuieli în campania electorală, iar presa a devenit mai alertă, jurnaliştii mai incisivi în relatarea activităţii politicienilor. După 41 de ani, încă se mai vorbeşte despre "Afacerea Watergate".

17 Iunie 2013, 17:49 (actualizat 22 August 2013, 18:49) | Ştirile TVR Online |
Bob Woodward şi Carl Bernstein în redacţia The Washington Post / FOTO: The Washington Post
Bob Woodward şi Carl Bernstein în redacţia The Washington Post
Preşedintele Richard Nixon / Sursa: The Washington Post
Toţi oamenii Preşedintelui

La 17 iunie 1972, cinci spărgători în costum, purtând mănuşi de cauciuc, au fost arestaţi la ora 2.30 a.m, în sediul central al Partidului Democrat (aflat în opoziţie), în complexul de birouri Watergate din Washington. Cei cinci erau Bernard Barker, Virgilio González, Eugenio Martínez, James W. McCord, Jr. şi Frank Sturgis.

Patru zile mai târziu a venit o reacţie din partea Casei Albe. Secretarul de presă al preşedintelui Nixon, Ronald Z. Ziegler, a catalogat incidentul drept o “spargere de mâna a treia” şi a precizat că anumite elemente încearcă să găsească semnificaţii care nu există în spatele poveştii.

Peste doi ani însă,  preşedintele republican Richard Nixon era obligat să demisioneze,  după ce era dezvăluită implicarea sa în muşamalizarea adevărului şi obstrucţionarea justiţiei.

Cei cinci spărgători aveau legătură cu Preşedinţia, acoperirea lor ascunzând acţiunile prin care preşedintele republican al Statelor Unite, Richard Nixon, îşi spiona adversarii politici democraţi.

Investigaţiile aveau să dezvăluie faptul că în vara lui 1972, cu câteva luni înaintea alegerilor, preşedintele Richard Nixon decide să-şi spioneze adversarii politici din Partidul Democrat. Au fost  instalate microfoane în birourile Comitetului Naţional Democrat, aflate în clădirea Watergate. De asemenea, urmau să fie făcute fotocopii după documente importante ale democraţilor.

(w300) Preşedint

Misiunea a avut loc pe 17 iunie, însă s-a soldat cu un eşec, cei cinci spărgători fiind prinşi de poliţie. Ulterior se va dovedi că nu era prima lor intrare frauduloasă în sediul Partidului Democrat.

Întreaga afacere a  ieşit la iveală în urma investigaţiilor jurnalistice a doi tineri jurnalişti de la Washington Post,  Bob Woodward şi Carl Bernstein.

La doi ani de la izbucnire, scandalul va duce la demisia lui Richard Nixon, care câştigase, între timp, un nou mandat.

În seara zilei de 8 august 1974, adresându-se pentru a 37-a oară poporului american din Biroul Oval de la Casa Albă, al 37-lea preşedinte al Statelor Unite îşi anunţa demisia din cea mai importantă funcţie în stat:  “Nu am fost niciodată un om care renunţă. Să plec înainte de terminarea mandatului este un lucru împotriva oricărui instinct al fiinţei mele. Dar ca Preşedinte, trebuie să pun pe primul plan interesul Americii. America are nevoie de un Preşedinte cu normă întreagă şi de un Congres cu normă întreagă, mai ales acum, într-o perioadă în care ne confruntăm cu probleme atât în ţară, cât şi peste hotare.  Să continui înseamnă să duc o luptă care poate dura luni de zile şi care ar absorbi aproape total atenţia, a mea şi a Congresului, într-o perioadă în care trebuie să ne concentrăm total asupra problemelor care privesc pacea peste hotare şi prosperitatea acasă.  De aceea, demisionez din funcţia de Preşedinte, iar acest lucru se va întâmpla efectiv mâine la prânz”.

În iunie 2012, la 40 de ani de la scandalul care i-au făcut celebri şi a schimbat relaţia dintre presă şi politică, cei doi jurnalişti au făcut o analiză a evenimentelor de atunci, în care apreciau că Watergate  "a fost un atac îndrăzneţ şi violent, condus de însuşi preşedintele Nixon, la adresa fundamentelor democraţiei americane: Constituţia, alegerile libere, domnia legii".

Azi, mai mult decât atunci când am scris pentru prima dată despre această poveste, ca tineri reporteri la Washington Post, numeroase înregistrări şi rapoarte dau răspunsuri clare despre ce a însemnat Watergate. Dovezile s-au înmulţit continuu de-a lungul deceniilor şi conţin transcrierea a sute de ore de înregistrări secrete ale lui Nixon, detalii şi fapte contextuale ale audierilor din Senat şi Camera Reprezentanţilor; procese şi pledoarii ale unui număr de 40 de persoane implicate în scandal, din anturajul lui Nixon, care au mers la închisoare; memorii ale lui Nixon şi ale adjuncţilor lui. Toată această documentaţie face posibilă trasarea unei imagini complete a implicării preşedintelui şi a rolului său dominant într-o campanie de spionaj politic, sabotaj şi alte activităţi ilegale împotriva oponenţilor reali sau percepuţi ca oponenţi, scriau Woodward şi Bernstein în Washington Post la 8 iunie 2012 .

Toţi oamenii preşedintelui

Cinci bărbaţi, dintre care unul a declarat că este fost angajat al CIA, au fost arestaţi ieri la ora 2.30, în timpul a ceea ce autorităţile au apreciat a fi fost o acţiune bine pusă la punct de plantare de microfoane în sediul Comitetului Naţional Democrat”.

Aşa suna primul paragraf al articolului scris de Bob Woodward pentru The Washigton Post, la o zi de la arestările făcute în complexul de birouri Watergate.

Reporterul l-a scris la întoarcerea de la tribunal, unde unul dintre cei cinci “spărgători”, James McCord, declarase că a fost consultant pe probleme de securitate la CIA (Central Intelligence Agency). Era ceea ce am numi o bombă de presă şi începutul unei investigaţii duse în mare parte pe cont propriu.

(w300) Toţi oameSubiectul "Watergate" i-a propulsat pe cei doi tineri reporteri ai The Washington Post, Bob Woodward şi Carl Bernstein, într-o anchetă jurnalistică de o amploare fără precedent şi i-a transformat peste ani în cei mai faimoşi reporteri de investigaţie. De altfel, The Washington Post şi cei doi jurnalişti ai săi au fost recompensaţi cu Premiul Pulitzer pentru acoperirea subiectului Watergate.

Ajutaţi de un informator secret, cunoscut sub pseudonimul “Deep Throat”, Woodward şi Bernstein vor publica numeroase materiale despre subiectul Watergate şi vor dezvălui că aşa-zisa “spargere” fusese de fapt un ordin politic orchestrat de Casa Albă.

Identitatea informatorului va fi dezvăluită abia în 2005, la 31 de ani după demisia preşedintelui Nixon. Este vorba despre Mark Felt, numărul doi al FBI (Federal Bureau of Investigation, Biroul Federal de Investigaţii) la acea vreme.

Sursa Deep Throat apare pentru prima dată în cartea din 1974 scrisă de Woodward şi Bernstein şi devenită bestseller - “Toţi oamenii preşedintelui” ("All the President’s Men"). Cartea va fi ecranizată doi ani mai târziu, în 1976.

Filmul “All the President’s Men”, regizat de Alan J. Pakula, i-a avut în rolurile principale pe Dustin Hoffman (Carl Bernstein) şi Robert Redford (Bob Woodward) şi a obţinut patru premii Oscar, printre care cel pentru scenariu. A fost nominalizat la nu mai puţin de opt categorii.

“Toţi oamenii preşedintelui” nu este un titlu generic. Oamenii preşedintelui sunt reali, persoane din anturajul preşedintelui Richard Nixon. Este vorba de 35 de oameni, enumeraţi la începutul cărţii: consilieri, asistenţi, membrii ai Comitetului pentru Realegerea Preşedintelui (CRP).

Printre aceştia: Herbert L. Porter – director de planificare în CRP, Dwight L. Chapin – asistent adjunct al Prşedintelui, secretar pentru audienţe, Charles W. Colson – consilier special al Preşedintelui, John D. Dean al III-lea, consilier, John D. Ehrlichman – asistent pe probleme de politică internă, H.R Haldeman – asistent, şef de personal la Casa Albă, E. Howard Hunt Jr. – consultant la Casa Albă, Alexander P. Butterfield – asistent adjunct al Preşedintelui, Henry A. Kissinger – asistent al Preşedintelui pe probleme de securitate naţională, Richard G. Kleindienst – procuror general al Statelor Unite , Ronald L. Ziegler – secretar de presă.

În 1995, regizorul Oliver Stone  a realizat filmul biografic “Nixon”, cu Anthony Hopkins în rolul principal. Pelicula ni-l prezintă pe fostul preşedinte american drept un om complex, cu calităţi şi defecte, viaţa sa fiind urmărită din copilărie, trecând prin experienţele de adult şi preşedinte al SUA, scandalul Watergate, până în momentul demisiei.

În 1976, Woodward şi Bernstein au publicat “Ultimele zile” (The Final Days), o continuare a bestseller-ului “Toţi oamenii Preşedintelui” în care sunt surprinse ultimele luni ale preşedinţiei lui Nixon. Filmul a fost ecranizat pentru micul ecran în 1989, avându-l pe Lane Smith în rolul principal şi a fost nominalizat la 5 premii Emmy şi un Glob de Aur.

În 1992, reputatul istoric american Stanley I. Kutler a publicat “Războaiele Watergate-ului: Ultima criză a lui Richard Nixon” ("The Wars of Watergate: The Last Crisis of Richard Nixon"), o carte bine documentată şi exhaustivă despre celebrul scandal.

În 2000, Leonard Garment, fost membru al staff-ului de la Casa Albă al lui Richard Nixon a publicat cartea “În căutarea lui Deep Throat: Cele mai mari mistere politice ale timpului nostru ("In Search of Deep Throat : The Greatest Political Mystery of Our Time"), în care susţine că sursa Deep Throat ar fi fost John Sears – strateg politic aflat pentru un timp în anturajul lui Nixon. Woodward şi Bernstein au negat public identificarea lui Deep Throat cu John Sears, la cererea acestuia. În 2005 va fi dezvăluită adevărata identitate a informatorului din cazul Watergate.

În 2005, unul dintre cel mai bine păzite secrete de la Washington D.C va ieşi la lumină. Bob Woodward dezvăluie adevărata identitate a lui Deep Throat, în cartea sa “Omul secret: Povestea lui Deep Throat” ("The Secret Man: The Story of Watergate's Deep Throat"). Este povestea relaţiei îndelungate dintre Woodward şi Bernstein şi informatorul secret care a ajutat practic, din umbră, la căderea lui Nixon - nimeni altul decât fostul adjunct al directorului FBI din perioada scandalului politic, W. Mark Felt.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 5°C
IASI 7°C 1°C
CLUJ 8°C 3°C
CONSTANTA 10°C 6°C
CRAIOVA 12°C 10°C
BRASOV 6°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 21 Februarie 2019, 12:45
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 21-02-2019
Deschidere: 7749.2
Maxim: 7790.33
Mimim: 7718.27
Variatie: 0.02%
WINE
18.70
0.27%
SNG
31.70
0.47%
BRD
12.20
0.5%
TLV
1.88
0.53%
SNP
0.34
0.29%
COTE
79.50
0.13%
FP
0.88
0.57%
PBK
0.08
5.53%
SNN
9.26
0.98%
SIF5
2.06
0.49%
ARHIVĂ ȘTIRI