S-au împlinit 20 de ani de când s-au făcut la noi primele transplanturi de organe de la donatori în moarte cerebrală. A fost şansa la viaţă pentru mii de oameni. Istoria transplantului din România a început însă cu aproape 40 de ani în urmă: profesorul Eugeniu Proca de la Fundeni a transplantat un rinichi de la mamă la fiu.
Inginerul Radu Nae are 67 de ani și a fost transplantat acum aproape două decenii, la Institutul Fundeni. Era pe dializă de câţiva ani, când a primit un rinichi de la mama sa.
Cu 18 ani înainte de această operaţie, profesorul Proca de la Fundeni intra în istorie cu primul transplant de organ din România: un rinichi donat tot de o mamă pentru fiul său. A realizat 45 de transplanturi renale cu organe de la donatori în viaţă, până în 1997, an din care au început prelevările de la pacienţi în moarte cerebrală. De atunci, numai la Fundeni, au primit şansa la viaţă peste 1800 de bolnavi cu insuficienţă renală în stadiu terminal.
Este 88 la sută rata de funcţionalitate a rinichiului după transplant şi 89 la sută rata de supravieţuire a bolnavilor transplantaţi.
În toate centrele de transplant renal din ţară, peste patru mii de bolnavi au primit rinichii salvatori. Numărul donatorilor a scăzut însă după scandalurile din ultimul an.
Miile de pacienţi aflaţi pe lista de aşteptare pentru un transplant renal se roagă să fie anunţaţi că pot face procedura. Şansele lor depind însă şi de familiile care acceptă să doneze organele celor dragi aflaţi în moarte cerebrală.
Pacienţii îi cer ministerului Sănătăţii să facă o analiză şi să ia măsuri pentru a elimina problemele care le reduc şansele la viaţă celor care depind de transplant.