4 din 10 elevi nu înțeleg ce citesc. Educatorii propun exerciții din primii ani de viaţă, iar învăţătorii aduc metode de lucru în echipă – ”În fiecare săptămână citesc pe rând grupelor. Am o zi de lectură cu copiii”

28 aprilie 2023, 20:50

Iată cum sună un subiect din testul dat la clasa a II-a, prin care s-a măsurat nivelul de literaţie:

„Trăia odată un băieţel pe nume Pelle care primise în grijă un miel”. Întrebarea „ce primise în grijă Pelle?” s-a dovedit una grea pentru mulți copii.

”Tot ceea ce v-aș ruga este să nu ne uităm la cifrele acestea ca fiind copii care au probleme. Vorbim despre noi ca societate care avem o problemă să-i ajutăm pe copiii aceștia să înțeleagă ceea ce citesc”, a spus Gabi Bartic, CEO al platformei educaționale Brio.

Potrivit raportului naţional de literaţie, 42% dintre elevi au un nivel nefuncţional, adică nu înţeleg ce citesc. 47% au un nivel minim funcţional. Şi doar 11% au un nivel funcţional.

”Din trei milioane de copii, despre 330.000 de copii care reușesc să înțeleagă ceea ce citesc și reușesc să facă inferențe minime cu textul pe care îl citesc”, a mai spus Gabi Bartic.

Educatorii spun că e important cititul din primii ani de viaţă, iar învăţătorii propun metode de lucru în echipă.

”În fiecare săptămână citesc pe rând grupelor, am o zi de lectură cu ei. Părinţii citesc, au început mămicile, bunicile şi am continat anul acesta cu şi tati citeşte”, a precizat Ileana Ionescu, director grădiniţa Scufiţa Roşie.

”Contextele? Păi pot fi de activitate independentă la clasă, poate să fie o temă pentru acasă interesantă pe care să o rezolve împreună cu părintele”, a explicat Claudia Ionescu, învățătoare, mentor InfinitEdu.

Cel mai mare grad de nefuncţionalitate e atins în judeţele Arad, Caraş Severin, Hunedoara şi Timiş. Se descurcă bine, potrivit raportului, elevii din Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui. În următorii şase ani, Ministerul Educaţiei îşi propune reducerea ratei analfabetimului funcţional cu 50%.

”La toate disciplinele să existe porţiuni în oră în care se citesc enunţurile cu voce tare şi se discută împreună cu elevii”, a declarat ministrul Educației Ligia Deca.

Un elev cu nivel scăzut de literaţie înseamnă, în viitor, un adult care nu poate înţelege cerinţe simple la locul de muncă.

”Față de acum șapte sau zece ani lucrurile sunt mai grele, mai grave. De ce? Pentru că ne lovim de candidați care nu au acea bază minimală”, a explicat Flavia Popa, secretar general grup bancar.

La ultima testare PISA, România avea cel mai slab punctaj din ultimii nouă ani. Procentul de analfabetism funcţional înregistrat a fost de 44%. La proba de literaţie, 41% dintre elevii români nu au reuşit să atingă un nivel minim funcţional.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite