4.300 de doze de vaccin AstraZeneca din lotul Piemont-Italia au fost puse deoparte câteva zile, din maximă precauție, anunță vicepreședintele CNCAV, Andrei Baciu

Vaccinul AstraZeneca
Vaccinul AstraZeneca
15 martie 2021, 15:21

„Nu trebuie să existe motive de îngrijorare pentru cei care s-au vaccinat cu AstraZeneca sau cu alte vaccinuri. Sunt evenimente care s-au suprapus, însă fără o relaţie de cauzalitate demonstrată şi ca element principal este faptul că acum câteva minute a început o şedinţă la nivel european cu conducerea tuturor instituţiilor şi agenţiilor naţionale pentru medicamente pentru acest subiect. Când se va termina această şedinţă, probabil va exista o comunicare şi oricum noi ne vom întruni la nivelul CNCAV pentru a lua toate deciziile care se impun ca urmare a acestei şedinţei. (…) Au fost măsuri diferite în diverse ţări – state membre. Noi ce am făcut, am luat o măsură de maximă precauţie pentru 4.300 de doze – le-am pus deoparte câteva zile”, a spus Baciu, la Parlament.

El a arătat că această măsură a fost luată în contextul evenimentului din Italia şi a demersurilor făcute de Agenţia Europeană a Medicamentului.

„Până se finalizează aceste demersuri care au menirea de a înlătura orice fel de dubiu, de suspiciune cu privire la o relaţie de cauzalitate, am decis, cum este şi corect şi responsabil, să punem deoparte aceste 4.300 de doze câteva zile”, a explicat Baciu.

Regiunea Piemont, din nordul Italiei, a anunţat duminică după-amiază continuarea vaccinării cu serul anti-COVID-19 produs de AstraZeneca, a cărui administrare o suspendase puţin timp mai devreme după decesul unui profesor vaccinat cu o zi în urmă, relatează AFP.

Lotul ce corespunde vaccinului cu care a fost inoculată persoana decedată va fi suspendat, fiind vorba despre lotul ABV5811.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite