Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES
»

Zeci de migranți au fost prinși în gara din Timisoara, în două trenuri

Primul grup, format din 38 de transfugi, venea de la București și se îndrepta spre Budapesta. Polițiștii au intervenit după ce mai mulți pasageri au anunțat prezența migranților în vagoane. Al doilea grup a fost găsit într-un alt tren, care venea de la Arad.

10 Septembrie 2017, 11:39 (actualizat 10 Septembrie 2017, 21:52) |
Trenuri cu migranți la Timișoara
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Cei 38 de migranti, între care 17 copii, au declarat că sunt din Irak și că provin din centre de tranzit de la Galați și din București.

S-au urcat în trenul internațional București-Budapesta ți, cel mai probabil, aveau ca destinație țări din vestul Europei.

Au fost însă dați jos din tren de polițiști și de agenții unei firme de pază, în Gara de Nord din Timișoara. Unii au încercat să scape de oamenii legii, însă în cele din urmă cu toții au ajuns la sediul Poliției Transporturi pentru verificări.

La nici două ore de la depistarea primului grup de migranți, polițiștii de la Transporturi Feroviare au mai descoperit încă 15 transfugi tot în Gara de Nord din Timișoara. Printre aceștia erau și 5 copii.

Cu toții au fugit din centrul de migranți din Arad și intenționau să se urce într-un tren pentru a pleca spre vestul Europei.

La graniţa de vest a ţării au fost prinşi peste 1200 de transfugi de la începutul anului.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SOCIAL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 24°C
IASI 27°C 24°C
CLUJ 23°C 18°C
CONSTANTA 26°C 25°C
CRAIOVA 25°C 20°C
BRASOV 24°C 19°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 19 Septembrie 2017, 23:44
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 19-09-2017
Deschidere: 7995.97
Maxim: 8039.59
Mimim: 7963.58
Variatie: -0.24%
EBS
165.50
1.2%
SNP
0.29
0.34%
SIF1
2.50
0%
EL
12.92
0.78%
TLV
2.26
0%
FP
0.85
0.93%
SNG
31.15
1.13%
BRD
12.60
0.94%
TGN
396.00
0.25%
DIGI
38.50
1.29%
ARHIVĂ ȘTIRI