30 de ani de la Revoluția Română | Orban: Numai vinovații vor uitarea unor asemenea crime, vor să ascundă adevărul

Ludovic Orban
Ludovic Orban
22 decembrie 2019, 13:12

”Aceste figuri, aceste gesturi, amintirea acelor fluvii umane care au asaltat instituțiile corupte ale statului totalitar ne vorbesc fără tăgadă de adevăratul spirit din decembrie 1989. Acest spirit este unul revoluționar, oricâte umbre ar încerca să arunce asupra sa manipulatorii și profitorii politici care s-au grăbit să deturneze elanul revoluționar, să-l discrediteze și să folosească în scopuri proprii. Cei care au trăit Revoluția română știu ce au trăit, ce au gândit, de ce au ieșit pe străzi, de ce și-au riscat viața zi și noapte în fața gloanțelor. Pe ei trebuie să îi punem în panteonul național. Vocilor care cer să întoarcem spatele adevărului Revoluției le răspund răspicat: Numai vinovații vor uitarea unor asemenea crime, numai vinovații să ascundă adevărul. România vrea să rămână de partea adevărului și a dreptății, vrea onoreze eroii Revoluției și dorim să le face dreptate eroilor”, a declarat Ludovic Orban la evenimentul organizat cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la Revoluția Română din 1989.

El a mai spus că memoria Revoluției a rămas vie pentru Europa.

”Privim imaginile expuse în expoziție, rememorăm acele zile teribile pline de tragism și ne dăm seama că Revoluția face parte din noi înșine. Așa cum s-au întipărit pentru totdeauna în destinul țării căreia i-au deschis drumul către libertate, memoria faptelor, oamenilor simpli care s-au ridicat la luptă contra comunismului. În aceste zile am văzut că zilele de la Revoluție memoria ei a rămas vie pentru Europa. Găsesc în fotografiile expuse aici chipuri și gesturi ale unor oameni sinceri, curajos, altruiști, cumva toți incredibil de tineri, chipuri ale celor care au fost gata să se ridice în fața armelor”, a mai spus Orban.

 

Sursa: Mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite