Birourile soților Ceaușescu şi balconul în care a ţinut ultimul discurs dictatorul au fost astăzi deschise publicului. În premieră, au putut fi vizitate şi beciurile securităţii în care erau torturaţi cei care se opuneau regimului în anii '50. În sediul fostului Comitet Central au fost astăzi şi revoluţionarii din 1989 care au rememorat momentele de cumpănă din 22 decembrie, când soții Ceaușescu au fugit cu elicopterul.
Sediul Ministerului Afacerilor Interne, unde a funcţionat Comitetului Central al PCR, a fost deschis, duminică, publicului pentru prima dată după 30 de ani de la Revoluţie. La 12.09, oră la care soţii Ceauşescu au decolat cu elicopterul de pe instituţie, Vela a spus: ”Jandarmi, vă ordon: Deschideţi porţile!”
Ministrul Marcel Vela, care a decis organizarea Zilei porţilor deschise în sediul Ministerului Afacerilor Interne, unde a funcţionat Comitetul Central al PCR, a spus că este ”un moment important”.
”Este un moment important pentru că acolo a fost multă suferinţă, multă durere şi opinia publică nu cunoaşte locul, zona prin care au trecut mulţi eroi ai neamului românesc. Era o datorie a mea, ca ministru al Afacerilor Interne, institiţie care are sediul în fostul CC al PCR să deschid acest sediu”, a spus Marcel Vela.
La ora 12.08 s-a ţinut un moment de reculegere, după intonarea Imnului Naţional.
La ora 12.09, oră la care Elena şi Nicolae Ceauşescu au decolat cu elicopterul de pe acoperişul Ministerului Afacerilor Interne, s-au deschis porţile sediului MAI.
”Jandarmi, vă ordon: Deschideţi porţile!”, a spus Vela, exact la 12.09, iar fanfara a început să cânte ”Treceţi batalioane române Carpaţii”, iar oamenii au strigat din nou ”Libertate!”.