30 de ani de la înființarea Memorialului de la Sighet. Expoziție la Biblioteca Academiei Române și mărturii de la cei care au trecut prin infernul închisorilor comuniste

Niculina Moica avea 15 ani când a fost arestată și condamnată la 20 de ani de detenție. A trecut prin infernul închisorilor din Jilava, Târgu Mureș, Botoșani, Arad și Oradea. A fost eliberată după 5 ani, dar ceea ce a trăit în urmă cu 64 de ani o marchează și azi, iar calvarul ei a continuat și după eliberare.

Niculina Moica, pensionară, fost deţinut politic: Nu puteai să spui nimic împotriva regimului, că te arestau imediat. M-am trezit acolo, în seara de Ajunul Crăciunului din ‘59. M-au băgat într-o celulă, singură. Era izolatorul secției, pe urmă am aflat, unde am stat aproximativ o săptămână, timp în care nimeni nu-mi spunea nimic, nu mă întreba nimic. Eram așa de îngrozită, că nu știam ce vor să facă cu mine. Când te vezi în groapa aia de la Jilava ești convins că acolo ți se poate întâmpla orice.

Ana Blandiana, iniţiatoare a proiectului Memorialul Sighet, alături de soţul ei, Romulus Rusan: Felul cum a funcționat Sighetul dovedește în ce măsură a existat un plan al represiunii, plan în care trebuia să se ajungă la spălarea creierelor, iar asta nu se putea face decât prin distrugerea elitelor.

Dan Gheorghe, jurnalist TVR: Regimul comunist a vrut să transforme lagărele staliniste în fabrici, ca să îngroape istoria. Așa s-a întâmplat la Sighet, unde fosta închisoare devine, în anii ’70, fabrică de mături. Iar la Pitești, un alt exemplu, fosta închisoare de acolo devine fabrică de cărămizi.

Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române: Regimul comunist a vrut să apară cumva, între ghilimele spun asta, cu față umană. Și atunci ce era cel mai bine de făcut? Să șteargă memoria, să nu se mai afle niciodată ce s-a întâmplat.

Memorialul Victimelor Comunismului și Rezistenței de la Sighet a fost recunoscut, în 1997, drept Ansamblu de Interes Național.