30 de ani de la „Fenomenul Piața Universității” și de la Mineriada din 13-15 iunie. Președintele Klaus Iohannis, indignat că dosarul Mineriadei trenează

11 iunie 2020, 16:39

 

Klaus Iohannis a depus o coroană de flori la Monumentul dedicat Mineriadei din 13-15 iunie și la Monumentul „Kilometrul zero al democrației”.
Președintele consideră că dosarul Mineriada este o restanță majoră a societății românești, care are obligația să nu ducă în derizoriu memoria celor ce au luptat pentru democrație și libertate.
Șeful statului a avut un scurt dialog cu Viorel Ene, președintele Asociației Victimelor Mineriadelor, dar și cu cei prezenți în Piața Universității.

Evenimentele care aveau să rămână cunoscute în memoria postcomunistă sub denumirea de „Fenomenul Piaţa Universităţii” au debutat pe 22 aprilie 1990.

Din acea zi, grupuri de manifestanţi au ocupat Piaţa Univeristăţii, scandând lozinci anticomuniste şi contestând deturnarea de către FSN a caracterului anticomunist al Revoluţiei, se arată în lucrarea „România 1989-2005. O istorie cronologică” (Stan Stoica, Editura Meronia, 2005), citată de Agerpres.

La 22 aprilie 1990, după un miting electoral al PNŢCD din Piaţa Aviatorilor, manifestanţii au ocupat Piaţa Universităţii.

În zilele următoare au continuat mitingurile de protest, la care au participat intelectuali, studenţi, elevi, funcţionari. Acestea au fost coordonate de mai multe grupuri ale societăţii civile, precum: Asociaţia „21 Decembrie”, Alianţa Poporului, Liga Studenţilor, Grupul Independent pentru Democraţie.

„Libertate”, „Timişoara”, „Jos Iliescu”, „Jos nomenclatura”, „Jos comunismul”, „Iliescu nu dezbina ţara”, „Proclamaţia de la Timişoara, lege pentru toată ţara”, „Apel din Timişoara, trezeşte, Doamne, ţara”, „16-22, cine-a tras în noi”, „Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea”, „Treziţi-vă, români, aveţi din nou stăpâni”, „Iliescu pentru noi este Ceauşescu II”, „Adevărata emanaţie a Revoluţiei – Proclamaţia de la Timişoara”, „Nu vă fie frică, comunismul pică” au fost o parte dintre lozincile strigate de protestatari în acea perioadă (https://timpolis.ro).

Perimetrul din preajma Universităţii a fost denumit „Zonă liberă de neo-comunism” sau „Kilometrul zero” al expresiei democratice post-comuniste din România. Acest spaţiu a fost delimitat între clădirea Universităţii şi a Facultăţii de Arhitectură. Avea ca limite intersecţia Universităţii – nod de circulaţie vital al oraşului şi Intercontinentalul – care exprima simbolic deschiderea europeană şi internaţională, linia fostei baricade din 21 Decembrie 1989, de la Universitate (www.anosr.ro).

La manifestaţiile din piaţă au participat şi personalităţi culturale şi publice, care s-au adresat celor prezenţi de la balconul Universităţii.

Revendicările demonstranţilor au fost grupate într-o declaraţie care a fost publicată și citită la 26 aprilie 1990. Una dintre principalele revendicări era Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, prin care se cerea ca foştilor activişti comunişti şi foştilor ofiţeri de Securitate să li se interzică dreptul la candidatură pentru trei legislaturi consecutive.

În acele zile s-a redeschis şi balconul Universităţii, care va deveni tribuna expresiei anticomuniste a demonstraţiei.

Pe 30 aprilie, mai mulți protestatari au intrat în greva foamei, instalându-şi corturi pe spaţiul verde din faţa Teatrului Naţional. Au existat şi încercări de stabilire a unui dialog între reprezentanţii organizaţiilor prezente la proteste şi guvern. Personalităţi publice precum Doina Cornea, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana, Octavian Paler s-au adresat mulţimii („România. Date şi fapte. 1989-2009”, editat de Agenţia naţională de Presă Agerpres – 2010).

„Imnul Golanilor”, interpretat de Cristi Paţurcă, a fost refrenul cel mai popular care se cânta în Piaţă. „Mai bine haimana, decât trădător, / Mai bine golan, decât dictator, / Mai bine huligan decât activist, / Mai bine mort decât comunist!” se fredona în acele zile în Piaţa Universităţii.

Pe 27 mai 1990, o parte dintre organizaţiile care au coordonat protestele (Grupul Independent pentru Democraţie, Liga Studenţilor) s-au retras din Piaţă, în timp ce altele au rămas, alăturându-li-se celor aflaţi în greva foamei (Consiliul Naţional pentru Alianţa Poporului, Mişcarea Independentă, Asociaţia „16-21” Decembrie).

Cei de la guvernare au etichetat evenimentele din Piaţa Universităţii drept acţiunea unor „golani”, care au obiectivul de a destabiliza ţara.

Procuratura generală a cerut Ministerului de Interne la 12 iunie să se ia toate măsurile corespunzătoare pentru încetarea „abuzurilor contra legalităţii” comise în Piaţa Universităţii.

Manifestaţiile începute în Piaţa Univesităţii împotriva FSN şi a lui Ion Iliescu, la 22 aprilie, au durat 53 de zile.

La 13 iunie, mitingurile de protest au fost reprimate de forţele de ordine. Atunci a început ceea ce se numeşte Mineriada din 13-15 iunie 1990.

Astfel, în dimineaţa zilei de 13 iunie, Poliţia a degajat din Piaţa Univesităţii ultimii grevişti ai foamei, recurgând şi la arestări. În jurul orei 09.00, ca urmare scandării de lozinci anticomuniste şi antiprezidenţiale de către grupuri de manifestanţi, s-au făcut din nou arestări. În jurul prânzului, un grup de bărbaţi a pătruns în Institutul de Arhitectură, unde erau adăpostiţi studenţi. Au urmat ciocniri între forţele de ordine şi manifestanţi.

Zilele ce au urmat – 14 şi 15 iunie – au fost marcate de venirea minerilor în Bucureşti, pe care preşedintele Ion Iliescu i-a îndemnat să ocupe şi să cureţe Piaţa Univesităţii. Manifestanţii au fost bătuţi de către mineri, iar forţele de ordine au făcut noi arestări. Înainte de plecarea minerilor din Bucureşti, Ion Iliescu le-a mulţumit acestora pentru restabilirea ordinii în Capitală.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite