3 august, o zi norocoasă în istoria navigaţiei şi a marilor descoperiri geografice

Doar arabii, aliaţi cu veneţienii şi genovezii, aveau monopol în comerţul cu aurul şi argintul, mirodeniile, mătasea şi pietrele preţioase din Orient, iar rutele către est, spre îndepartatele Indii erau lungi şi riscante.

Columb credea ca navigând spre vest va  descoperi un drum mai scurt către bogăţiile fabuloase din Indiile de vest, cum erau numite Japonia, China şi India.

Aşa credea şi abatele francez Pierre d`Ailly, care reafirma sfericitatea Pământului, şi aşa arăta şi harta astronomului florentin Toscanelli.

Calculele lui Columb, care s-au dovedit a fi greşite, arătau că Asia de Est s-ar găsi în locul unde pe glob se afla de fapt America de Nord, şi că nu avea de străbătut decât un ocean pentru a ajunge în teritoriile numite Indii. Planurile sale de călătorie au fost considerate nebuneşti şi respinse de trei ori de regele Portugaliei şi de Regina Isabela a Castiliei, deşi ambele regate aveau nevoie de cât mai mult aur pentru războaiele pe care le purtau.

Totuşi, în 3 august 1492, Cristofor Columb pornea din portul Palos de la Frontera din sudul Spaniei, cu doar 3 mici corăbii – Santa Maria, Pinta şi Nina, şi 90 de marinari. Regina Isabela de Castilia acceptase condițiile puse de Columb: să fie numit amiral şi guvernator în teritoriile descoperite de el, iar postul să devină ereditar şi să primească zece la sută din profituri.

După o călătorie grea de doua luni şi jumătate, la 12 octombrie 1492, noaptea, de pe vasul La Pinta s-a auzit strigătul ”Pământ, Pământ”.

Fusese descoperită o insulă, pe care Columb a numit-o San Salvador, pentru că i-a salvat viaţa, iar pe locuitori i-a numit indieni, intrucât exploratorul credea că ajunsese în India.

Columb a descoperit apoi Cuba, pe care a numit-o Juana, crezînd că este  vorba de China, iar în decembrie 1492 expediţia a ancorat pe insula Haiti, numită de Columb Hispaniola, crezînd că este Japonia.  În martie 1493 exploratorul s-a întors din prima sa călătorie cu aur, mirodenii, tutun şi cu doar 9 dintre indienii capturaţi care supravietuiseră călătoriei. Columb a fost primit în Spania ca un erou şi i-a s-a acordat titlul de amiral al oceanului.

După doar un an, Columb a pornit în cea de-a doua călătorie către Lumea Noua, cu 17 corăbii şi 1500 de oameni, şi a descoperit Dominica, Guadelupe, Antigua şi Cuba, în următoarea călătorie, din 1498, a ajuns pâna la gura fluviului Orinoco, iar în cea din 1502 a navigat rimp de şae luni spre sud, de-a lungul coastelor Americii Centrale, căutând în zadar o trecere spre vest.

După ce a rămas un an naufragiat în Jamaica, în noiembrie 1504 Columb s-a întors definitiv în Spania şi a murit la 20 mai 1506 la Valladolid.

După mai multe peregrinari prin Sevilla, Santo Domingo şi Cuba, rămăşiţele sale au fost aduse în cele din urmă în Spania şi depuse în cenotaful din Catedrala din Sevilla.

Cu bogăţiile aduse din colonii, Spania a devenit în urmatoarele sute de ani cea mai bogată şi cea mai puternică putere maritimă de pe glob.

În 3 august 1858 exploratorul britanic John Hanning Speke descoperea Lacul Victoria, cel mai mare lac din Africa, dându-i numele reginei Marii Britanii de atunci. Era sfârşitul, sau poate începutul, marii aventuri de descoperire a izvoarelor Nilului.

Africa era în acele timpuri foarte puţin explorată, iar celebra şi influenta Societate Regală de Geografie din Marea Britanie, care susţinuse deja câteva expediţii ale exploratorilor britanici în continentul negru, i-a încredinţat în 1856 lui Richard Burton misiunea de a găsi izvoarele Nilului, care se credea că s-ar afla în zona unor lacuri din estul Africii.

Singurele informaţii despre această zonă proveneau de la negustorii arabi de sclavi, care povesteau despre triburi de canibali şi mamifere de dimensiuni monstruoase care ar fi trăit aici şi despre un mare lac pe care îl numeau Ukerewe.

Alături de Burton, care vorbea 29 de limbi şi era deja un explorator celebru, în expediţie a fost inclus şi John Speke, ofiţer al armatei britanice în India, care explorase Himalaia, zona Everestului şi Tibetul. Cei doi se cunoşteau dintr-o expediţie anterioara în Somalia şi nu se plăceau de loc.

Călătoria a pornit din insula Zanzibar şi după mai mult de 6 luni în care au parcurs peste 1000 de kilometri în condiţii extrem de grele, amândoi exploratorii s-au îmbolnăvit de boli tropicale, iar Speke şi-a pierdut auzul şi aproape a orbit, dupa ce o insectă i-a intrat în ureche. Primul lac descoperit a fost Tanganika.

Apoi, Burton s-a îmbolnăvit grav şi nu a mai putut continua călătoria, iar Speke a pornit singur mai departe şi în 3 august a ajuns pe malul lacului Victoria. Era primul european care ajungea în aceste locuri, dar pentru ca pierduse pe drum toate echipamentele şi aparatele nu a putut face măsuratori ale lacului.

Speke s-a intors aşadar la Londra cu prea puţine dovezi, dar şi-a prezentat concluziile expediţiei în faţa membrilor Societaţii Regale de Geografie.

Susţinea că izvoarele Nilului s-ar afla în Lacul Victoria.  A fost începutul unor lungi dispute cu Burton şi cu alţi geografi ai societaţii şi deşi Speke a mai făcut încă o expediţie în 1861, în care a descoperit râul Kagera, şi alta un an mai târziu în care a descoperit sursa Nilului Alb, concluziile expediţiilor sale nu au fost acceptate. Cu doar o zi înaintea unei dezbateri publice cu Burton, în 15 septembrie 1864, Speke a murit împuşcat cu propria sa armă de vânătoare. Doua decenii mai târziu ziaristul și exploratorul american Henry Morton Stanley a confirmat existența uriaşului Lac Victoria.

În 3 august 1958 submarinul Nautilus atingea Polul Nord trecând pe sub calota de gheaţă.

Se împlinea visul celor care credeau că cele  “Douăzeci de mii de leghe sub mări” nu vor rămâne doar o fantezie a lui Jules Verne.   Submarinul nucear american Nautilus, botezat simbolic cu numele vehiculului căpitanului Nemo, atingea Polul Nord trecând pe sub calota de gheaţă – era primul vas subacvatic care realiza această performanţă.

Misiunea comandantului William Anderson era jalonarea unui drum transarctic pe sub banchiza care acoperă de zeci de milenii Arctica, iar tranzitarea s-a făcut sub ordinele primite direct de la preşedintele Dwight D. Eisenhower. Misiunea, secretă şi de excepţională importanţă, era un răspuns direct la lansarea satelitului sovietic Sputnik, şi demonstra capacităţile militare şi tehnologice americane.

Submersibilul nuclear şi-a început cursa lângă dorsala Lomonosov, un impunător lanţ muntos submarin lung de 1800 de km şi înalt de până la 3 mii de metri, un paradis al geologilor şi geofizicienilor. Filmele realizate în misiune au confirmat hărţile elaborate de expediţiile oceanografice şi au adus date noi privind cele două dorsale Lomonosov şi Mendeleev, descoperite în 1948. Scufundarea acestor munţi s-a produs, presupun cercetătorii americani, într-o perioadă geologică recentă, iar catenele muntoase ar fi putut constitui o punte terestră pe care au migrat vânători nomazi din Asia în nordul continentului american.

La întoarcere, comandantul Anderson şi cei 107 membri ai echipajului au fost primiţi ca nişte eroi la Portland, după 21 de zile petrecute sub apă şi 8.146 mile nautice, mare parte  parcurse sub gheaţa arctică. Pentru această misiune, o premieră mondială absolută, membrii echipajului au primit Presidential Unit Citation, o distincţie acordată pentru prima dată militarilor în timp de pace, iar comandantului William Anderson i-a fost acordata Legiunea de Merit, de către preşedintele american Dwight D. Eisenhowera. Comandantul Anderson a intrat în politică şi a fost ales de trei ori ca reprezentant al statului Tennessee în Congresul american.

Nautilus a fost scos din serviciu în 1980 şi desemnat reper naţional istoric, a devenit muzeu al istoriei submarine în New London, statul Connecticut, şi primeşte în fiecare an 250 de mii de vizitatori.

surse: britannica.com, wikipedia.org