29 ianuarie, Ziua Internaţională a Automobilului. De la Motorwagen la maşina autonomă

29 ianuarie 2022, 08:17

Automobilul demara greu, scotea un zgomot infernal şi un nor de fum gros şi urât. Pentru a porni, motorul trebuia încălzit mai întâi cu apă fierbinte, iar apoi, în timp ce şoferul manevra pornirea, vehiculul trebuia împins până când pistoanele ajungeau să funcţioneze singure.

Marea performanţă a automobilului era viteza: pe drum drept, atingea 16 km pe oră.

În 2020, cea mai rapidă maşină a fost Tuatara și a atins 509 kilometri pe oră! Este creația unei companii americane, SSC North America, iar performanţa a atins-o pe o șosea din Nevada, unde a gonit în direcții opuse ale drumului în decurs de o oră. Într-una dintre încercări a atins chiar și 533 de kilometri pe oră, iar oficialii prezenți au făcut o medie a tentativelor.

Precedentul record de viteză aparținea modelului suedez Koenigsegg Agera și era de 447 km/h.

(w500) Motorwagen

Motorwagen a fost produs în doar trei exemplare, iar unicul care mai există şi astăzi este expus la Muzeul Tehnicii din Munchen.

Benz şi-a prezentat oficial invenţia în public la 3 iulie 1886, pe Ringstrasse din Mannheim, iar la demonstraţie s-a produs şi un incident nefericit.

Zgomotul motorului a speriat calul măcelarului care a luat-o la goană răsturnând podusele din căruţă în şanţ şi rănind vizitiul. În plus, Motorwagen era alimentat cu benzină, iar acest lucru a alarmat opina publică, pentru că tocmai în acele vremuri apăruseră maşinile de gătit cu petrol, care mai făceau explozie prin bucătării. Cum rezervorul automobilului intra de 20-30 de ori mai mult carburant, unele ziare au sugerat că ar fi bine să-i fie retras brevetul inventatorului, pentru a nu incendia întreg oraşul.

Inginerul Benz nu s-a descurajat şi a prezentat noi modele mai silenţioase şi a propus amenajarea unor staţii de alimentare cu benzină la unele intersecţii, pentru ca rezervorul maşinii să nu fie prea mare.

Pentru a populariza invenţia soţului ei, Bertha Benz a luat Patent-Motorwagen nr. 3, se spune fără ştirea lui Karl, şi a plecat cu automobilul să-şi viziteze rudele, pentru a-i demonstra utilitatea ca mijloc de transport pe distanţe lungi.

Excursia a început la începutul lunii august 1888, iar întreprinzătoarea doamnă şi-a luat la bord şi cei doi fii, pe Eugen şi Richard, şi au călătorit din Mannheim, prin Heidelberg şi Wiesloch, până în Pforzheim, oraşul natal.

(w500) Motorul pr

Pe lângă a fi şofer, Bertha Benz a fost şi mecanic, curăţind pe drum carburatorul cu un ac de pălărie şi folosind o jartieră pentru a izola un cablu. A alimentat automobilul cu carburant la o farmacie din Wiesloch şi atunci când i s-au defectat frânele, a rugat un cizmar să-i le fixeze cu nişe bucăţi de piele, inventând astfel garnitura de frână. La sosirea în Pforzheim, a trimis soţului ei o telegramă, a petrecut noaptea în casa mamei sale şi s-a întors acasă, trei zile mai târziu. Călătorise în total 194 de km.

O serie de caracteristici încorporate în această mașină pot fi găsite la automobile de azi, inclusiv supapele de admisie mecanice, diferenţialul şi aprinderea electrică. „Papa” Benz a donat maşina originală Muzeului Tehnicii din München, în 1906, acolo unde se află şi astăzi.

În Germania, pentru a celebra această călătorie, la fiecare doi ani este organizată o paradă a automobilelor de epocă, iar în 2008, Ruta Memorială Bertha Benz a fost aprobată oficial ca rută a moştenirii industriale a realizărilor umane.

Modelul original Motorwagen a fost expus, în 2016, la a șasea ediție a „21 Gun Salute International Vintage Car Rally & Concours Show”, din New Delhi. Evenimentul este organizat în fiecare an în India, ca un tribut adus erei de aur a industriei automobilului.

(w500) Ruta Memor

La ediţia din 2017, care va începe pe 17 februarie, vor participa exponate din Statele Unite ale Americii, Franța, Germania, Italia, India şi Marea Britanie.

Autoturismul autonom

Pare să fie viitorul foarte apropiat, după cum anunţa Tesla în 2016. Elon Musk, fondatorul companiei, a declarat că toate modelele din gamă vor fi echipate cu tehnologia necesară unei rulări autonome, după cum Model S și Model X sunt deja produse împreună cu pachetul hardware necesar. Pachetul include opt camere, 12 senzori noi, un radar și are o putere de procesare cu 40% mai bună. Pachetul va putea asigura vizualizarea drumului la un unghi de 360 de grade, pe o distanță de 250 de metri. Radarul instalat de Tesla se presupune că ar urma să ”vadă” prin ceață, ploaie, praf sau ninsoare.

Tesla a mai anunţat că la finalul lui 2017, automobilul său va putea fi capabil să parcurgă distanța de la New York la Los Angeles, fără ca șoferul să atingă volanul.

Pe de altă parte, alţi mari constructori auto au anunțat că o astfel de funcție ar putea fi posibilă abia după anul 2019.

(w500) MaÅŸina au

Însă studiile arată că există riscuri importante la care se vor expune călătorii. Unul dintre ele ar fi „răul de maşină”, în condiţiile în care şoferii aflaţi în postura de pasageri, nu vor avea control asupra direcţiei şi vitezei, după cum au explicat cercetătorii.

Tot ei recunosc că o călătorie cu o maşină autonomă poate fi mai relaxantă faţă de un drum făcut cu un automobil obişnuit, tocmai pentru faptul că nu este controlată de om.

O altă controversă este legată de faptul că maşinile autonome vor circula în paralel cu cele tradiţionale conduse de şoferi predispuşi la greşeli.

Un celebru producător auto din Japonia consideră că a identificat o metodă prin care să adapteze comportamentul maşinilor la specificul local al fiecărei ţări şi, eventual, chiar la specificului unui oraş.

Astfel, sociologi şi antropologi vor studia modul în care conduc şoferii dintr-o anumită zonă sau cum traversează pietonii şi vor crea anumite tipare de comportament care vor fi introduse în programarea maşinilor autonome. Astfel, o maşină autonomă să se va comporta diferit dacă o situaţie similară se petrece în oraşe sau ţări diferite.

 

Surse

Travelsecretsmag.com

wikipedia.org

21gunsaluterally.com

4tuning.ro

automarket.ro

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Mașinile fabricate în România cuceresc piețele europene

De ce se conduce pe stânga în unele țări, iar în altele pe dreapta