27 de persoane și-au pierdut viața, în 6 zile, în accidente rutiere pe șosele din România

Neatenția la volan a făcut din nou victime. Trei persoane au murit azi dimineață într-un accident care a avut loc între Roman și Bacău. În urmă cu trei zile, pe același drum au murit alte șapte persoane. Autoritățile și specialiștii în siguranță rutieră le cer șoferilor să fie mai prudenți și să nu se grăbească. De vineri și până astăzi, pe șoselele României au murit 27 de persoane!

28 Iulie 2021, 17:28 (actualizat 28 Iulie 2021, 21:28) |

Azi dimineață, un tânăr şofer din județul Neamț a pătruns pe contrasens și a intrat într-un copac. Este posibil ca oboseala să fie cauza accidentului. În urma impactului, conducătorul auto și alți doi pasageri au decedat.

Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne: Am identificat 5 principale cauze generatoare de accidente rutiere. Pe primul loc se află indisciplina pietonilor. 2. Viteza. 3. Indisciplina bicicliștilor. 4. Neacordarea priorității de trecere la pietoni. 5. Neacordarea priorității de trecere a vehiculelor.

Specialiștii în siguranță rutieră mai adaugă pe listă eroarea umană și infrastructura care lasă de dorit.

Virgil Mihailovici, președinte, Asociația pentru Siguranță Auto: Eu cred că în primul rând a fost evident eroarea umană care a putut să îmbrace mai multe forme: viteză excesivă, lipsa gestionării unei situații apărute în trafic care a trebuit judecată foarte rapid și probabil că și infrastructura.

Sorin Ene, pilot auto: Ne văităm că nu avem infrastructură dar trebuie să ținem cont de un aspect: mașinile de la o zi la alta sunt în număr din ce în ce mai mare. În situații critice cum ar fi pierderea controlului sau pătrunderea pe contrasens, nu mai avem posibilitatea de a evita ca până acum câțiva ani de zile când strada era liberă, când aveam porțiuni libere între mașini. Mașinile se foarfecă una cu alta la secundă.

În statistica europeană, România este țara cu cei mai mulți morți în urma accidentelor rutiere.

Potrivit datelor oficiale, anul trecut, România a înregistrat cea mai ridicată rată a mortalității: 85 de morți la un milion de locuitori. Asta în timp ce media europeană a fost de 42 de decese la un milion de locuitori.

Potrivit unui sondaj recent, 7 români din 10 consideră că măsurile luate în România pentru reducerea accidentelor provocate de viteză excesivă nu sunt suficiente.

Același sondaj mai arată că 4 șoferi din 10 recunosc că depășesc zilnic viteza legală.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 7°C
IASI 4°C 4°C
CLUJ 3°C 6°C
CONSTANTA 7°C 12°C
CRAIOVA 4°C 6°C
BRASOV 4°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI