Mozart, geniul din Salzburg al muzicii clasice – 265 de ani de la naștere. Operele sale au calități terapeutice și sunt folosite în prestigioase instituții psihiatrice

”Este singurul muzician care a avut atâtea cunoştinţe pe cât a fost de genial, şi a fost atât de genial câte cunoştinţe avea”, remarca Ludwig van Beethoven (1770-1827) despre Wolfgang Amadeus Mozart, potrivit https://wolfgang-amadeus.at.

Din viaţa şi opera marelui compozitor

Talentul extraordinar al lui Wolfgang Amadeus Mozart a putut fi observat încă de la vârste fragede. S-a născut la 27 ianuarie 1756, în Salzburg, conform www.mozart.com. A fost botezat, o zi mai târziu, în catedrala St. Rupert. La botez a primit numele complet Joannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus Mozart, pentru ca mai târziu, la maturitate, să se recomande Wolfgang Amade Mozart, potrivit https://wolfgang-amadeus.at.

Îndrumarea şi sprijinul pentru cariera muzicală au reprezentat călăuzirea oferită de tatăl său, Leopold Mozart, care a fost la rândul său un influent profesor de muzică în Europa acelei perioade. Leopold Mozart a publicat, în anul naşterii fiului său, lucrarea ”Tratat asupra principiilor fundamentale ale interpretării la vioară”. A fost la rândul său adjunct al orchestrei arhiepiscopului de Salzburg, dar şi un prolific compozitor de muzică instrumentală. A renunţat să mai compună, observând talentul nativ al fiului său, primele indicii ale exprimării sale în această direcţie fiind vizibile încă de la vârsta de 3 ani. I-a ghidat paşii în primele lecţii de vioară, orgă, clarinet, fiind primul profesor al lui Wolfgang Amadeus. Primele compoziţii ale lui Mozart, Andante şi Allegro au fost scrise în 1761, când acesta avea doar cinci ani.

Călătoriile familiei sale în diferite oraşe europene au oferit cadrul propice al afirmării lui Mozart. În 1762, la curtea Electorului Bavariei, în Munchen, şi, în acelaşi an, la Curtea Imperială din Viena şi din Praga, au avut loc primele reprezentaţii ale lui Mozart, pentru ca ulterior să fie implicat într-un turneu de trei ani şi jumătate la diferite curţi din Europa – Munchen, Mannheim, Paris, Londra, Haga, Zürich, Donaueschingen. În acest turneu, Mozart întâlneşte o mulţime de muzicieni şi s-a familiarizat cu operele altor compozitori. O influenţă aparte asupra lui Mozart a avut-o Johann Christian Bach, cu care s-a întâlnit la Londra, în anii 1764-1765. Opera lui Bach a constituit o sursă de inspiraţie aparte pentru muzica lui Mozart. Familia a locuit la Viena, în perioada 1767-decembrie 1768. Vindecarea de variolă a lui Mozart a constituit pentru tatăl său un semn că Dumnezeu are o sarcină pentru fiul său. A continuat să meargă la Salzburg, apoi în Italia de trei ori, alături de tatăl său, în perioada decembrie 1769-martie 1771, august-decembrie 1771 şi în perioada octombrie 1772-martie 1773. Întâlnirea cu G. B. Martini, la Bologna, i-a oferit oportunitatea de a deveni membru al Academiei Filarmonica. A compus, la Milano, ”Mitridate Ro di Ponto” (1770), care a fost apreciată drept un succes. Tot aici, a revenit pentru compunerea operelor ”Ascanio in Alba” (1771) şi ”Lucio Silla” (1772). Spre finalul periplului său italian, Mozart a scris prima dintre operele sale care este şi astăzi reprezentată la nivel internaţional – ”Exsultate, jubilate”.

La întoarcerea din Italia, la 13 martie 1773, Mozart a fost selectat ca muzician al administratorului Salzburgului – prinţul arhiepiscop Hieronimus Colloredo. A fost considerat fiul favorit al Salzburgului, unde avea numeroşi prieteni şi admiratori, bucurându-se de oportunitatea de a compune într-un număr mare de genuri, simfonii, sonate, seranade, şi ocazional operă. Unele dintre operele realizate la debutul perioadei sunt susţinute, cu o mare frecvenţă, pe marile scene ale lumii. În perioada aprilie-decembrie 1775, Mozart a realizat, cu entuziasm, concerte pentru vioară, cinci la număr – singurele pentru vioară pe care le-a compus. ”Concertul pentru pian”, realizat în 1777, este considerat de mulţi critici drept o operă de anvergură a lui Mozart. A continuat să crească permanent cu Salzburgul, şi a compus şi operă, chiar dacă oraşul i-a permis ocazii rare pentru producţiile de operă. Situaţia a devenit mai complicată, în 1775, când teatrul de la curtea administratorului s-a închis, iar alte teatre din Salzburg erau rezervate, în principal, pentru trupe vizitatoare, ceea ce l-a determinat astfel pe Mozart să facă o vizită la Munchen care s-a încheiat cu premiera operei ”La finta giardiniera”, potrivit https://wolfgang-amadeus.at.

La 23 septembrie 1777, Mozart a început un turneu în căutarea unui loc de muncă în Munchen, Mannheim şi Paris. A mers la Paris, unde obţine un post la orchestra din Versailles, însă nu a fost ceea ce i se potrivea. În ianuarie 1781 opera sa ”Idomeneo” a avut premiera, bucurându-se de un succes considerabil, în Munchen. Şederea sa la Viena începe în martie 1782, unde se dedică unei cariere de liber profesionist. A performat ca pianist, devenind cunoscut rapid drept unul dintre cei mai buni interpreţi la pian din Viena, iar în perioada 1781-1782 a scris opera ”Răpirea din Serai”, care a avut premiera la 16 iulie 1782 şi s-a bucurat de un succes fulminant, ceea ce avea să-i întărească reputaţia de compozitor. Între 1782-1783 a fost interesat de opera lui J. S. Bach şi a lui G. F. Handel, ca urmare a influenţei Baronului Gottfried van Swieten, care deţinea numeroase manuscrise ale maeştrilor curentului baroc. Studiul său aplecat asupra acestor opere a generat o serie de compoziţii care ofereau o reproducere a caracteristicilor stilului baroc şi au infuzat un nivel de influenţă consistent asupra parcursului muzical al operei sale, regăsit într-un pasaj important din opera ”Flautul Fermecat” şi în finalul ”Simfoniei 41”.

La Viena s-a împrietenit cu Joseph Haydn, cu care a interpretat, de câteva ori în capitala imperiului, dar căruia i-a şi dedicat cele şase cvartete, în perioada 1782-1785, care au fost considerate un răspuns la opera ”Opus 33” a lui Haydn din 1781. Haydn avea să confirme tatălui lui Mozart talentul nativ al fiului acestuia în a compune. Între 1782-1785, Mozart a susţinut numeroase reprezentaţii în calitate de solist pentru concerte de pian. A compus trei concerte de pian pentru fiecare sezon dedicat concertelor, spaţiile limitate de susţinere a concertelor determinându-l să închirieze locaţii inedite unde putea să performeze. Concertele sale s-au bucurat de o mare popularitate şi i-au consolidat situaţia financiară, potrivit sursei citate.

În mai 1786, Viena aprecia frumuseţea spectacolului ”Nunta lui Figaro”, pus în scenă, în acelaşi an, şi la Praga. A reprezentat prima colaborare cu poetul Lorenzo da Ponte, potrivit https://www.classical-music.com. ”Don Giovani” a avut premiera în octombrie 1787, fiind realizată după succesul reprezentat de ”Nunta lui Figaro”. A fost desemnat compozitor de cameră de împăratul Iosif al II-lea, în decembrie 1787, ceea ce i-a oferit posibilitatea să compună muzică pentru balurile anuale desfăşurate la Redoutensaal. În jurul anului 1786, Mozart a redus apariţiile sale publice. Conflictul austro-turc (1788-1791) a redus apetitul vienezilor pentru susţinerea muzicii, Mozart s-a mutat din apartamentul închiriat în centrul Vienei în suburbia Alsegrund şi a început să împrumute bani pentru a-şi întreţine familia. Ultimele opere majore ale sale datează din 1788, fiind vorba de Simfoniile 39, 40 şi 41. A încercat să îşi îmbunătăţească situaţia financiară prin reprezentaţii, în 1789, în diferite oraşe germane – Leipzig, Dresda, Berlin, Frankfurt, Mannheim, însă aceste încercări au reprezentat doar succese izolate pentru soluţionarea problemelor sale financiare, indică https://wolfgang-amadeus.at. ”Cosi fan tutte”, a cărei premieră a avut loc la 26 ianuarie 1790, a reprezentat ultima colaborare a lui Mozart cu poetul Lorenzo da Ponte, cel care a scris libretul, potrivit https://www.classical-music.com.

Ultimii ani ai vieţii sale au consemnat un nivel însemnat de realizări, potrivit biografului Maynard Solomon, fiind realizate unele dintre operele atent îndrăgite astăzi precum opera ”Flautul Fermecat”, ”Concertul final pentru pian” – în Si bemol, ”Concertul pentru clarinet”, ultimul dintr-o serie de cvartete de coarde Mi Bemol, ediţia revizuită a ”Simfoniei a 40-a”, ”Motetul Ave verum corpus” şi ”Recviemul” neterminat. Succesul public al eforturilor sale, din această perioadă, a fost oglindit de opera ”Flautul Fermecat”, dată fiind şi frecvenţa cu care a fost jucată de la premieră şi până la moartea sa, aceasta fiind una dintre ultimele sale bucurii. Cu prilejul premierei, la 6 septembrie, a operei ”La Clemenza di Tito”, dedicată manifestărilor de încoronare a împăratului Leopold al II-lea, la Praga, Mozart s-a simţit rău, fiind, totuşi, în posibilitatea ulterioară de a-şi continua activitatea, respectiv coordonarea premierei din 30 septembrie a operei ”Flautul Fermecat”. Afecţiunea s-a intensificat şi la 20 noiembrie a rămas la pat, înghiţea cu greutate, cu dureri şi cu expectorări dese. A fost îngrijit de mama sa Cecilia Weber, sora sa mai mică Sophie Haibel şi de medicul familiei Thomas Franz Closset. S-a preocupat în această perioadă cu definitivarea eforturilor dedicate Recviemului. La ora 1:00, în dimineaţa zilei de 5 decembrie 1791, a murit. A avut parte de o înmormântare simplă, fără ca prietenii sau familia să fie prezentă la ceremonie. În perioada care a urmat morţii sale, opera sa a cunoscut o explozie faţă de publicul larg, atât prin reprezentaţii, la Viena şi Praga, cât şi prin volume publicate din partea editorilor, entuziasmul cucerind pături semnificative ale societăţii.

Despre muzica sa

Din primii ani ai vieţii sale a fost vizibil pentru cei apropiaţi lui că Mozart avea un dar de a reproduce cu fidelitate muzica pe care o auzea. Colecţia de experienţe, sedimentată în călătoriile efectuate alături de familie în Europa, i-a oferit posibilitatea strângerii cunoştinţelor pentru crearea limbajului compoziţional unic. Întâlnirea cu Bach la Londra, cunoaşterea operelor compozitorilor activi din Paris, Mannheim, Viena şi vizitele în Italia au contribuit la construcţia modului său de a compune. Regăsim în unele din cvartetele sale, din 1773, pasaje de final care exprimă trăsături ale influenţei operei lui Haydn. Într-o incursiune asupra operei sale se poate observa traseul compoziţional de la genul instrumental la operă şi din nou la instrumental. Modul sofisticat în care a valorificat orchestra în simfoniile şi în concertele sale a reprezentat, în fapt, o resursă inestimabilă pentru dezvoltarea operei sale.

Muzica sa este o reprezentare arhetipală a stilului clasic, potrivit https://www.wolfgang-amadeus.at. A evoluat treptat incluzând, spre final, elemente specifice ale Barocului târziu. A fost un compozitor versatil, a compus în aproape fiecare stil major, simfonie, operă, concert solo, muzică de cameră, inclusiv cvartet şi cvintet, şi sonată pentru pian. Dintre acestea, concertul pentru pian a fost dezvoltat şi popularizat de Mozart. A scris muzică religioasă, a compus dansuri, serenade, şi alte forme de muzică de divertisment. Principalele caracteristici ale stilului clasic se regăsesc în muzica lui Mozart. Claritatea, echilibrul şi transparenţa sunt amprente definitorii ale operei sale, chiar dacă noţiunea de simplitate a delicateţei muzicii sale ne ascunde puterea demonică şi excepţională a unora dintre operele sale extraordinare, precum ”Concertul pentru pian 24” în C Minor, ”Simfonia 40” în G Minor şi opera ”Don Giovanni”.

În ultimul deceniu al vieţii, Mozart a explorat armonia cromatică la un nivel rar în epocă. Pianistul şi scriitorul american Charles W. Rosen (1927-2012), cunoscut îndeosebi pentru lucrările sale dedicate muzicii clasice, sintetiza despre opera marelui compozitor născut la Salzburg: ”Doar prin recunoaşterea tăriei şi a senzualităţii din centrul operei lui Mozart putem să pornim spre înţelegerea structurilor operei sale şi să pătrundem în splendoarea sa.”, potrivit https://www.wolfgang-amadeus.at.

La încheierea audiţiei ”Concertului pentru pian Nr. 24”, una dintre operele reper ale marelui compozitor din Salzburg, alături de unul dintre elevii săi, Beethoven a remarcat: ”Nu vom mai asculta vreodată ceva similar!”.

Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893) a compus ”Mozartiana”, ca omagiu al recunoaşterii sale faţă de marele compozitor austriac. Ludwig van Beethoven, Frederic Chopin, Franz Schubert, Robert Schuman sunt doar câţiva dintre iluştrii compozitori care au adus, în operele lor, un omagiu lui Mozart. Opera marelui compozitor continuă să reprezinte un tezaur inestimabil al culturii universale şi un izvor unic de inspiraţie pentru compozitori şi interpreţi din întreaga lume, indiferent de genul muzical.

sursa agerpres