Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

25 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Ce spune istoria şi cum sărbătoresc germanii

Zidul Berlinului a separat un oraş, familii şi prieteni din cele două state germane şi a fost graniţa simbolică dintre democraţie şi comunism timp de 28 de ani. În 9 noiembrie este marcată a 25-a aniversare a căderii Zidului prin ceremonii, evenimente festive şi prin aprinderea unei simbolice frontiere de lumină.

08 Noiembrie 2014, 12:48 (actualizat 09 Noiembrie 2014, 11:34) | documentar de Liliana Teică |
Lumea Azi: Căderea zidului rușinii
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:
 |  GALERIE FOTO

Aprinderea LICHTGRENZE, zidul de mii de baloane iluminate, este evenimentul central al festivităţilor care au fost programate în Berlin de-a lungul întregului an 2014.

(w620) Zid de lum

Zidul de lumină urmează, pe 15 km, exact cursul vechiului zid care a separat Berlinul şi creează imagini unice pe străzi şi pe poduri, în pieţe şi pe zidurile caselor, pentru a evoca amploarea vechii graniţe.

(w620) Zid de lum

Semnificaţia istorică a distrugerii Zidului în 9 noiembrie 1989, şi a bucuriei aduse de sfârşitul divizării oraşului, şi apoi a reunificării Germaniei, este marcată şi prin rememorări, tururi ghidate, filme sau expoziţii.

Toate au ca temă Speranţa pentru o lume fără ziduri.

Un Zid împotriva propriului popor

VIDEO
Pregătiri la Berlin
Din 1945 Germania a fost guvernată de cele patru puteri învingătoare în cel de Al Doilea Război Mondial,  dar izbucnirea Războiului Rece a făcut ca zonele de ocupaţie franceză, britanică şi americană să fie unite în Republica Federală Germania, în 1949. Tot atunci, în replică, şi zona de ocupaţie sovietică a Berlinului avea să fie proclamată Republica Democrată Germania, cu capitala în Berlinul de Est.

Germania Federală s-a dezvoltat ca o ţară capitalistă, o democraţie parlamentară cu o economie susținută de fondurile Planului Marshall, în timp ce Gemania Răsăriteană avea, după modelul sovietic, un guvern autoritar, o economie planificată centalizat şi subvenţionată de stat. Deşi era cea mai prosperă dintre tările socialiste, mulţi dintre cetăţenii Germaniei de Est doreau prosperitatea şi libertatea politică din vest şi în doar câţiva ani, două milioane şi jumătate de est germani au emigrat, între care şi multe mii de profesori, medici, specialişti sau muncitorii calificați.

(w460) ConstrucţÎn 13 august 1961, 45 de kilometri de bariere de sârmă ghimpată şi beton au fost ridicate, în jurul Berlinului Occidental.

Autorităţile comuniste voiau să împiedice migraţia cetăţenilor atraşi de prosperitatea și libertatea politică din vestul capitalist.

Pe altă parte, preţurile subvenţionate din magazinele Belinului de Est atrăgeau zilnic mii de cumpărători din Berlinul Occidental secătuind resursele esticilor, dar şi pe cele ale sovieticilor care le susţineau masiv economia, iar autorităţile voiau să pună capăt scurgerii de resurse.

(w460) Familii deStrăzile, parcurile şi drumurile au fost divizate, chiar şi clădirile au fost împărţite între Vest şi Est. Mii şi mii de familii sau prieteni au fost brusc separaţi, berlinezilor din estul comunist le-a fost strict interzisă trecerea în vest, iar comunicarea şi relaţiile de familie sau prietenie au devenit imposibile.

Soldaţii puşi să păzească fortificaţiile au primit  ordine clare să tragă asupra oricărui individ care ar fi încercat să fugă în Vest. Şi au tras.

Timp de două decenii Zidul s-a extins şi fortificat continuu, bariera de sârmă ghimpată a fost înlocuită cu un zid înalt de beton, dublat apoi cu altul ridicat la o distanţă de zeci de metri înspre interior, casele dintre ele au fost demolate, iar locatarii mutaţi.

(w460) Zidul Berl

Zidul ajunsese la 155 de kilometri şi se crease un no-man’s land.

Fâşia morţii era acoperită cu nisip greblat cu grijă pentru a face vizibile urmele de paşi,  împânzită de mine şi capcane şi supravegheată permanent de soldaţi gata să tragă în cei care ar fi încercat să evadeze.

Existau doar opt puncte oficiale de trecere a Zidului destinate în mod separat est-germanilor, vest-germanilor şi cetăţenilor altor ţări.

Cel mai faimos a fost Checkpoint Charlie, de pe Friedrichstraße, destinat numai personalului aliat şi cetăţenilor altor state.

(w460) CheckpointEst-germanii treceau în Berlinul de Vest doar cu un permis special, acordat extrem de greu, occidentalii veneau însă frecvent în Berlinul de Est, iar turiştii cu maşini erau atent controlaţi la venire, dar în special la plecare pentru a împiedica o eveluală evadare a unor est-germani agăţaţi de şasiele automobilelor.

Zidul a devenit o barieră de netrecut nu doar în Berlin,  a ajuns să formeze graniţa dintre cele două state germane pe o lungime de 1.380 de kilometri. Impactul construirii zidului Berlinului a fost devastator, pentru familile germane care s-au văzut brusc  separate, dar şi pentru imaginea în străinătate a Germaniei de Est.

(w460) Familii de5.000 de est-germani au reuşit să evadeze, iar numărul celor morţi în timpul tentativelor de trecere a Zidului, potrivit rapoartelor,  ar fi între 192 şi 239 de persoane.

Mulţi alţii au fost răniţi în cursul încercărilor de evadare şi condamnaţi apoi pentru încercarea de trecere frauduloasă a frontierei.

Chris Gueffroy a fost ultima persoană împușcată în timp ce încerca să traverseze Zidul,  pe 6 februarie 1989.

9 noiembrie 1989 - Căderea Zidului Berlinului

Protestele populare împotriva guvernului est-german, izbucnite în ianuarie 1989, l-au determinat pe liderul  Erich Honecker să insiste: "Zidul va rezista 50 sau chiar 100 de ani!".

În septembrie Ungaria comunistă a ieşit oficial din Pactul de la Varşovia şi a deschis graniţele cu Austria, pentru est germani, creând prima breşă în Cortina de Fier şi mii de aşa zişi turişti est-germani au reuşit astfel să ajungă în Vest.  Când, în 7 octombrie, liderul sovietic Mihai Gorbaciov a vizitat Berlinul de Est, a fost aclamat de mulţimi ca un eliberator, iar după doar câteva zile, sub presiunea populară, Honecker a demisionat. Protestele au continuat însă şi la 4 noiembrie au atins apogeul, jumătate de milion de oameni au ieşit pe străzile Berlinului pentru a cere schimbări democratice.

(w620) Căderea Z

La 9 noiembrie 1989, deşi succesorul lui Honeker, Edmund Krenz, a anunţat că se va putea călători în Vest, cu viză, chiar de a doua zi, protestatarii au luat cu asalt punctele de trecere şi Poarta Brandenburg şi au început să facă breşe în zid. Până la miezul nopţii, mii de est-berlinezi au traversat în Vest, unindu-se într-o atmosferă de mare sărbătoare cu mulţimea din Berlinul Occidental. Distrugerea Zidului, tot atât de rapidă ca şi crearea sa, a fost celebrată de întreaga lume, a fost primul pas către reunificarea Germaniei, încheiată oficial pe 3 octombrie 1990, şi a marcat începutul căderii comunismului în Europa de Est.

(w620) Căderea

Zidul Berlinului a fost dărâmat cu buldozerele aproape total în săptămânile care au urmat. În urmă au rămas, în picioare, doar câteva rămăşiţe ale vechiului zid şi o cantitate enormă de mici fragmente care se vând acum turiştilor ca souvenir.

A rămas şi Checkpoint Charlie (Punctul de control C), scena multor filme sau cărţi cu spioni care descriu epoca Războiului Rece şi punct de atracţie pentru turiştii de acum.

Au rămas în urmă şi dramele separării sau amintirea marilor eroi şi a disidenţilor politici, rememorate de familii şi povestite în muzee şi expoziţii dedicate istoriei Zidului.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 8°C
IASI 4°C 5°C
CLUJ 7°C 8°C
CONSTANTA 11°C 13°C
CRAIOVA 6°C 8°C
BRASOV 5°C 6°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 12 Decembrie 2019, 02:51
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 11-12-2019
Deschidere: 9878.67
Maxim: 9881.6
Mimim: 9791.86
Variatie: -0.69%
TLV
2.51
0.98%
SNG
37.70
1.44%
SNP
0.44
0.11%
FP
1.20
0.42%
BRD
15.30
1.42%
DIGI
31.90
1.25%
SNN
14.12
1.81%
TGN
366.50
1.22%
EL
11.00
1.35%
TEL
19.65
0.76%
ARHIVĂ ȘTIRI