22 ianuarie, începe Anul Iepurelui de Apă, patronat de introspecție, pace și speranță. De ce este Iepurele pe locul patru în zodiacul chinezesc

22 ianuarie 2023, 08:31

Iepurii sunt cunoscuți ca fiind incredibil de spirituali, sociabili, vorbăreți, creativi, empatici, grijulii și meditativi; elementul apă din 2023 înseamnă că acest an va aduce și mai multă introspecție, pace și speranță.

2023 este un an excelent pentru a fi ferm cu bugetele, finanțele și planurile proprii, dar şi deschis către oportunități și schimbări mari.

Este timpul pentru imaginație, intuiție și instincte. Cu inspirația artistică ca punct forte, Iepurele te încurajează să îți umpli inima și sufletul cu hobby-uri și meșteșuguri. Poezia, pictura, muzica – orice activitate care insuflă armonie interioară va predomina în acest an.

Între timp, apa semnifică ușurința și mobilitatea. Folosește-ți conștiința pentru a dezvolta mai multe planuri de rezervă în caz de surprize și schimbări de situație și asigură-te că evaluezi bine înainte de a face o mișcare, recomandă astrologii. Cu toate acestea, este posibil ca aspirațiile către călătorie sau o mutare să se concretizeze! Este timpul să începi să îți consolidezi următoarea aventură grandioasă.

(w460) 2023, Anul

În timp ce trecem de la Tigrul de Apă din 2022, feroce, direct și axat pe relații interpersonale, Iepurele de Apă din 2023 ne cheamă să ne oferim ceea ce căutăm. Pune-te în acord cu instinctul și cu emoțiile tale. Universul ne introduce oficial în perioada patronată de grija de sine.

Iepurele, al patrulea animal al zodiacului chinezesc

Cele 12 animale din zodiac sunt, în ordine: Șobolanul, Boul, Tigrul, Iepurele, Dragonul, Șarpele, Calul, Capra, Maimuța, Cocoșul, Câinele și Porcul. Fiecare an are un semn animal în funcție de ciclul de 12 ani.

Conform astrologiei chineze, iepurii sunt blânzi, liniștiți, eleganți și vigilenți, dar și rapizi, îndemânatici, amabili, răbdători și foarte responsabili, uneori reticenți în a-și dezvălui gândurile celorlalți și având tendința de a se sustrage realității, dar întotdeauna fideli celor din jur.

2023 este Anul Iepurelui de Apă. În astrologia chineză, apa înseamnă longevitate și pace, iar Iepurele este un simbol al vigilenței, spiritului, precauției, îndemânării și autoprotecției.

Persoanelor născute în anul Iepurelui de Apă li se prezice că se vor bucura de noroc și vor avea o minte calmă.

Fiind strâns legat de Zeița Lunii, Iepurele este unul dintre cele mai favorizate semne zodiacale în astrologia chineză.

Intelectual, erudit și învățat, Iepurele are multe șanse să se bucure de o carieră bună, precum și de bogăție.

(w460) Zodiacul c

Cu o pereche de mâini îndemânatice, Iepurele are un dar pentru caligrafie și pictură, precum și pentru croitorie și gătit.

Cele mai bune cariere pentru Iepuri sunt în domeniile creșterii animalelor, educației, religiei, sănătății, medicinei, culturii, poliției/judecătorilor și politicii.

Iepurele bărbat tratează întotdeauna oamenii cu politețe, cu un zâmbet blând care îi face pe ceilalţi să simtă că sunt credibili și sinceri. Atunci când întâmpină dificultăți, nu se descurajează niciodată, ci rămân perseverenți în eforturile lor de a găsi soluții. Acest lucru înseamnă că, în cele din urmă, obțin un succes de invidiat.

Femeile Iepure sunt drăguțe și pudice şi sunt foarte sincere, spun astrologii.

De ce este Iepurele clasat pe locul patru în zodiacul chinezesc?

Legenda spune că, în antichitate, iepurele avea o coadă lungă și blănoasă. În fiecare zi, îi plăcea să își încolăcească coada în jurul lui și să doarmă confortabil în vizuina sa. Când îi era foame, scotea capul afară și mânca leneș iarba verde de la intrarea din vizuina sa.

Nu a durat mult până când iarba de pe întregul versant al dealului a fost mâncată.

Într-o zi, un lup a observat locul fără iarbă şi a descoperit locul în care locuia iepurele.

Când a răsărit soarele, Iepurele s-a trezit flămând și a început să mănânce ca de obicei iarba de lângă intrarea în vizuină. Lupul a mușcat din coada lungă a Iepurelui , și abia atunci, Iepurele a reacționat și a lovit cu putere din picioarele din spate. Când lupul a fost lovit cu piciorul în față, dinții săi ascuțiți au mușcat din coada Iepurelui, care a luat-o la fugă. Lupul a pornit în urmărirea lui.

În acest moment, un răget a venit din cer și un mic dragon alb a pășit între Iepure și lup. Acesta l-a oprit pe lupul care îl urmărea pe Iepure.

În cele din urmă, Iepurele obosit s-a oprit lângă un copac să-şi tragă sufletul.

Atunci el i-a observat pe Bivol stând în spatele unei linii, pe Șobolan şi pe Tigru în spatele lui Bivolului.

S-a dovedit că Iepurele trecuse din greșeală linia de sosire a cursei semnelor zodiacale. Când s-a trezit, a găsit 11 animale în jurul lui, precum și pe micul dragon alb care l-a ajutat să scape din gura lupului. Prin urmare, în clasamentul zodiacului, Iepurele ocupă locul patru.

(w460) Semnul chi

Iepuri celebri: David Beckham, Frank Sinatra, Michael Jordan, Lionel Messi, Johnny Depp, Albert Einstein, Kate Winslet, Angelina Jolie.

Numere norocoase pentru Iepuri: 3, 4, 6

Culori norocoase: roz, roşu, mov, albastru

Flori norocoase: crin de toamnă, iasomie

Direcție norocoasă: est, sud, nord-vest

Lucruri pe care Iepurii ar trebui să le evite:

Numerele cu ghinion: 1, 7 și 8

Culoarea: maro închis, galben închis şi alb

Direcția: nord, vest şi sud-vest

Calendarul chinezesc

Este cea mai veche înregistrare cronologică din istorie, datând din 2637 î.Hr., când împăratul Huang Ti a introdus primul ciclu din zodiacul chinezesc. Este un calendar astronomic anual care se bazează în primul rând pe ciclurile lunii şi apoi pe cele solare, spre deosebire de cel occidental bazat pe doar pe ciclurile soarelui. Începutul fiecărui an chinezesc poate avea loc într-un interval mai larg, între sfârşitul lui ianuarie şi jumătatea lui februarie şi este folosit pentru stabilirea sărbătorilor tradiţionale din China şi Taiwan.

Calendarul utilizat acum începe din anul 1654, are reguli stricte şi se bazează pe datele astronomice exacte ale poziţiei lunii şi soarelui.

Un ciclu complet durează 60 ani şi este compus din 5 cicluri de câte 12 ani, care poartă, fiecare, numele unui animal: şobolan, bou, tigru, iepure, dragon, şarpe, cal, oaie şi maimuţă, în combinaţie cu 10 elemente cereşti, care provin la rândul lor din cele cinci forme de transformare: lemn, foc, pământ, metal şi apă, împreună cu Yin şi Yang.

Simbolurile calendarului chinezesc sunt expresia semnificaţiilor profunde pe care aceste animale şi elemente le au în cultura, credinţele şi tradiţiile chineze şi sunt importante pentru astrologia şi horoscopul chinezesc.

Tradiţiile şi obiceiurile de Noul An

Legenda spune că Buddha, înainte de a muri, a chemat la el toate animalele, dar numai 12 dintre ele au venit să-şi ia rămas bun, iar el le-a răsplătit dând numele lor câte unui an din calendar, în ordinea sosirii lor. Tradiţia chineză spune că animalul care guvernează anul în care se naşte un om are o influenţă puternică asupra personalităţii sale, căci „animalul se ascunde în adâncul sufletului”.

Cele mai importante zile de sărbătoare sunt ajunul Anului Nou, când ziua este dedicată reuniunilor de familie, şi ziua Anului Nou, dedicată vizitării şi felicitării familiilor maternă şi paternă. Tradiţional, celebrările Anului Nou, sau Festivalul Primăverii, încep însă mult mai devreme, chiar şi cu trei săptămâni înainte, din a 8-a zi a celei de a 12-a luni din calendarul chinezesc.

În cea de-a 20-a zi a ultimei luni a anului, chinezii obişnuiesc să facă o curăţenie generală a casei, pentru a elimina ghinionul din vechiul an şi pentru a primi norocul anului care vine, uşile sunt împodobite cu panglici roşii cu diferite inscripţii, iar femeile nu prididesc cu pregătirea unor mâncăruri specifice diferitelor regiuni. Pentru decoraţiuni se folosesc în mod tradiţionalşi narcisele, simbol al norocului, sau florile de prun, care simbolizează speranţa şi curajul.

În cadrul celor 7 zile de sărbătoare, se evită orice subiect supărător pentru a nu dezonora familia, nu se merge la frizer sau la coafor şi nu se poate mătura spre exteriorul casei. Simbolic, acest lucru înseamnă că trebuie păstrate în casă toate bunurile.

Copiii primesc cadouri, constând în plicuri roşii cu bani. Cu cât sunt mai generoşi, cu atât cei care oferă vor câştiga mai mulţi bani în cursul anului.

Chinezilor le place culoare roşie şi o privesc ca pe un simbol al energiei, fericirii şi norocului, aşa încât plicurie sau pacheţelele roşii sunt de fapt un fel de a transmite bune urări şi noroc. De fapt se pare că mai importantă decât valoarea ar fi culoarea plicului, care nu este politicos să fie deschise de persoana care l-a făcut cadou.

Multe familii pun în casă o tavă cu dulciuri, bomboane şi fructe uscate cu care sunt trataţi musafirii. Aceste tăvi ale uniunii, numite chuen-hop, au de obicei câte opt compartimente, fiecare pentru un anume fel de mâncare cu semnificaţii legate de importanţa anului nou.

(w460) Festivalul

La cina din ajunul Anului Nou, se adună familia şi se mănâncă preparate din pui şi peşte, prăjituri şi fructe. Se fac daruri, dulciuri mărunte şi seminţe de tot felul, puse în cutiuţe frumos decorate cu semne şi cuvinte norocoase. Vizitele se fac în primele două zile ale noului an, pentru că a treia zi este „ziua neînţelegerilor sau a disputelor” şi de aceea nu este potrivită pentru vizite.

În timpul sărbătoririi Festivalului Primăverii, au loc Dansul Leului şi Dansul Dragonului, cu speranţa atragerii păcii şi prosperităţii pentru naţiune, o tradiţie dusă de milioanele de emigranţi chinezi şi în Europa, Australia, Noua Zeelandă, în Statele Unite sau America, ca simbol al culturii chineze.

Festivalul Lanternelor

Cu lampioane roşii, cu focuri de artificii şi cu dansul Dragonului, intrarea în Anul Bivolului este sărbătorită de două miliarde de persoane de pe întreg globul. Oficial, în China, sărbătoarea ţine 7 zile, perioadă în care nu se lucrează. Festivităţile încep în ziua dinaintea Anului Nou şi continuă până la Festivalul Lanternelor.

Pentru a sărbători 春节/Chūnjié sau Festivalul Primăverii, peste 800 de milioane de chinezi se întorc acasă, fiind implicaţi în fenomenul cunoscut sub numele de Marea Migraţie a lumii moderne.

Tot tradiţional, ultima zi a Festivalului Primăverii este în a 15-a zi a primei luni din calendarul chinezesc, când va fi Festivalul Lanternelor. La sărbătoarea numită Yuanxiao Jie, care se ţine pe tot globul acolo unde se află chinezi, miliarde de lampioane sunt aprinse pentru a celebra Luna şi memoria celor trecuţi din viaţă şi pentru a anunţă începerea unui nou an de muncă pe care chinezii îl doresc luminat, bogat şi fericit.

(w460) Festivalul

Lampioanele roşu aprins sunt ornamentul specific Anului Nou şi omniprezente în peisajul urban şi rural, iar satul Tuntou, din provincia Hebei (nord), este „capitala lampioanelor”. Aici se produce cea mai mare parte dintre lampioanele care vor împodobi căminele celor 1,37 de miliarde de chinezi sau sunt exportate în Asia de Sud-Est, Statele Unite sau Japonia.

Pe lampioanele roşii, cu caractere aurite sunt inscripţionate diferite cuvinte cu semnificație pozitivă, ca „fericire”, „linişte”, „familie”, dar şi una din cele 12 ‘valori centrale ale socialismului promovate de preşedintele Xi Jinping: „democrație”, „egalitate”, „guvernare conform legii” sau „patriotism”.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite