21 martie, Ziua Mondială a Sindromului Down. Programul evenimentelor

21 martie 2019, 09:29

Obiectivul acestei manifestări este de a informa și de a atrage atenția societății și autorităților asupra sindromului, pentru dezvoltarea toleranței și deschiderii față de incluziunea socială a persoanelor cu sindrom Down.

De asemenea, se urmărește promovarea valorizantă a posibilităților persoanelor cu sindrom Down, punându-se accentul pe faptul că sunt parte a societății și în condițiile în care au un mediu adaptat pot practica sportul, dansul, pot lucra, realiza obiecte artistice, aducându-și astfel în mod constructiv aportul la dezvoltarea societății din care fac parte.

La nivel mondial, initiațiva acestei manifestări a apărut în noiembrie 2005, apoi pe 21 martie 2006 la Singapore au avut loc primele acțiuni de amploare care au atras atenția asupra importanței întelegerii corecte a acestui sindrom.

Simultan, evenimente similare au fost organizate la nivel local în multe state.

Toate acestea au dus în mod firesc la pornirea demersurilor de declarare oficială a Zilei Mondiale a Sindromului Down.

 

(w500) Ziua Mondi

Din anul 2008, Ziua Mondială a Sindromului Down este recunoscută și de Organizația Mondială a Sănătății, iar din noiembrie 2011, Organizația Națiunilor Unite a adoptat rezoluția ce stabilește data de 21 martie Ziua Mondială a Sindromului Down.

În România, această zi a fost celebrată începând din 2006, în cadrul organizațiilor ce au în componență persoane cu sindrom Down.

Sindromul Down este o boală genetică cromozomială ce afectează aproximativ unul din o mie de copii.

Cel care a descris sindromul pentru prima oara, în anul 1866, a fost medicul britanic John Langdon Down.

În 1959, pediatrul si geneticianul francez Jérôme Lejeune a descoperit că Sindromul Down era cauzat de prezența unui cromozom 21 suplimentar, rezultând astfel un număr de 47 de cromozomi, față de 46, cât are un om în mod normal.

Astfel, perechea de cromozomi 21 conține unul în plus. Din această cauză, sindromul este cunoscut și sub denumirea de trisomia 21 sau mongolism.

Gradul de dizabilitate diferă de la o persoană la alta și este greu de apreciat în momentul nașterii, cum va evolua manifestarea acestei boli în viitor.

Persoanele cu sindrom Down au trăsături fizice si caracteristici distincte și deși sindromul Down este permanent, majoritatea celor afectați, beneficiind de o îngrijire adecvată, pot duce, sub supraveghere, o viață normală și activă.

Persoanele cu sindromul Down, în condiții de egalitate cu ceilalți membri ai comunității, trebuie să fie în măsură să se bucure ca și aceștia, de drepturi depline și egale, atât copii cât și adulții. Aceasta include posibilitatea de a participa pe deplin în viața comunităților din care fac parte.

Realitatea este că mulți dintre noi afișează, în mod predominant, atitudini negative, așteptări scăzute, discriminare și excludere, ceeace duce la crearea de comunități în care copiii și adulții cu sindrom Down nu se pot integra , existând diferențe , chiar conflictuale, cu colegii lor. Dar în cazul în care copiilor cu sindrom Down și alte dizabilități le sunt oferite oportunități de a participa, alături de toți copiii la activitățile cotidiene, creându-se un mediu de acceptare, respect și prietenie întreaga comunitate are de câștigat. Nu numai asta, dar aceste mediu pregătește toți copii de astăzi pentru viață, iar persoanele cu sindrom Down ajunse adulte să trăiască, să lucreze și să participe la dezvoltarea comunității, cu încredere și autonomie individuală, pe deplin incluse în societate, alături de prietenii și colegii lor.

Activitățile din cadrul acestei manifestări sunt structurate astfel:

De la ora 10.00, În Piața Unirii zona Magazin Unirea – Intrare Metrou 2, persoane cu sindrom Down vor oferi „Îmbrățișări gratuite” și vor împărți flori.

De la ora 18.00 membrii asociatiei, beneficiarii cu sindrom Down, familiile și prietenii acestora vor serba la Casa Diham – Tineretului acest eveniment. Invitați speciali DJ Leo, si Jora Band.

Sursa: http://www.facebook.com/wdsdromania

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite