Miniştrii demisionari îşi cer demisiile înapoi. 21 dintre ei au depus cereri la Guvern pentru retragerea actelor, după ce miercuri au votat moţiunea de cenzură în urma căreia a căzut Guvernul din care au făcut parte. "Demisiile sunt irevocabile şi nu pot fi retrase", a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Alina Petrescu. Un mesaj ferm a venit de la preşedintele Klaus Iohannis, aflat la Consiliul European de la Bruxelles: "Miniştrii în funcţie să-şi vadă de treabă până când noul Guvern va fi învestit".
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu, a anunțat, joi, că la Cabinetul primului-ministru au fost depuse 20 de cereri de retragere a demisiei de către miniștrii Executivului Grindeanu. Ea a precizat, însă, că cererile sunt "lipsite de obiect" și a invocat legea 90 privind organizarea și funcționarea Guvernului. Alina Petrescu a explicat că potrivit legii demisia din funcție se anunță public, se prezintă în scris și devine irevocabilă imediat ce s-a luat act de decizia ei.
Ea a întrebat retoric: În toate cele 20 de documente este trecut și numărul de înregistrare al demisiei, de la Cabinetul prim-ministrului. S-a luat act că aceste documente există?! S-a luat act de aceste demisii, ele sunt irevocabile. Aceste cereri de retragere a demisiilor nu au obiect, a subliniat purtătorul de cuvânt al premierului.
Alina Petrescu a spus că miniștrii demisionari au venit la muncă, au fost câțiva dintre ei care au ales să își delege atribuțiile. Ei trebuie să vină la muncă.
Asta scrie în lege, mai ales după adoptarea de ieri a moțiunii de cenzură. Până-n momentul învestirii noului Guvern, miniștri merg la muncă.
Purtătorul de cuvânt i-a enumerat pe cei care au depus cererile de retrage a demisiei până la momentul conferinței de presă: Marius Dunca, Alexandru Petrescu, Teodor Meleșcanu, Mircea Dobre, Sevil Shhaideh, Ana Birchall, Petre Daea, Rovana Plumb, Florian Bodog, Toma Petcu, Andreea Păstîrnac, Mihai Tudose, Adriana Petcu, Pavel Năstase, Răzvan Cuc, Gabriel Leș, Tudorel Toader, Viorel Ilie, Grațiela Gavrilescu și Viorel Ștefan.
Purtătorul de cuvânt al Executivului a mai spus, întrebată în acest sens, că o ședință de guvern ar putea fi reconvocată doar dacă vor exista acte normative urgente sau situații de această natură.
Cererile pot fi văzute în galeria media
Miniștrii anunțat că renunță la funcții acum câteva zile atunci când premierul refuzase să demisioneze la cererea liderul PSD Liviu Dragnea. Acum unii titulari de ministere s-au răzgândit.
Joi dimineață, ministrul demisionar al Justiţiei, Tudorel Toader, a explicat ca demisia sa devine irevocabilă în data de 30 iunie, moment de la care începe interimatul. El și-a exprimat convingerea că până la sfârșitul lunii va fi instalat noul Guvern. Toader a evitat să spună dacă își dorește să fie ministru și în viitorul Executiv.
Olguța Vasilescu a menționat că activitatea unor ministere s-a blocat după demisia miniștrilor, întrucât unii nu și-au delegat sarcinile, iar alții nu au mai avut cui să le delege, pentru că secretarii de stat au fost "executați".