20 de mii de spectatori la parada de 1 Decembrie. Cei mai încântați au fost copiii

1 decembrie 2017, 20:24

Bucureștenii care au mers la paradă cu metroul și-au început ziua în aglomerație. Trenurile care au ajuns în stația Aviatorilor, cea mai apropiată de Arcul de Triumf, s-au dovedit neîncăpătoare. Mii de oameni au vrut să ajungă la timp ca să prindă cel mai bun loc pentru a vedea parada de 1 Decembrie. Printre ei, foarte mulţi copii.

Cu stegulețe și cocarde tricolore, spectatorii au umplut încet-încet bulevardul Kiseleff.

Câţiva s-au îmbrăcat în costume populare.

Ca să vadă mai bine, copiii s-au strecurat dincolo de gardurile montate de jandarmi. Adulţii n-au fost la fel de norocoşi.

Nu doar pentru copii a fost o paradă de neuitat. Ci chiar și pentru militari. Aceștia au venit la Arcul de Triumf încă din zorii zilei să se pregătească. Și au verificat de mai multe ori că totul e perfect.

Unii spectatori s-au refugiat în curtea partidului ALDE, unde s-au prins în horă.

La finalul festivităților, preşedintele Klaus Iohannis nu a ratat o baie de mulțime.

Iar bucureștenii nu au scăpat de aglomerație nici la plecarea din Piața Arcului de Triumf.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă