2 aprilie, Ziua Mondială a Conștientizării Autismului. 1 din 68 de copii suferă de o formă de autism

2 aprilie 2018, 11:56

Mii de baloane albastre în România, milioane în toată lumea, s-au ridicat spre cer, de Ziua Internaţională a Conştientizării Autismului.

În spatele fiecărui copil diagnosticat cu autism există părinţi care fac eforturi supraomenşti pentru recuperarea celor mici. Mălin e un exemplu de real progres. La fel și Iosif.

1 din 68 de copii suferă de o formă de autism. Slaba informare, lipsa specialiștilor, influențele prejudecăților, duc la întârzierea diagnosticării, respectiv la întârzierea intervenției terapeutice sau chiar lipsa ei din pricina fondurilor inexistente. Costurile sunt însă enorme. Lunar, între 1.500 şi 9.000 mii de lei.

Pentru că autismul nu se vindecă, însă cu un diagnostic pus la timp, la o vârstă mică, și urmând terapia potrivită, peste jumătate dintre copiii afectați pot ajunge să ducă o viață independentă.

Asociațiile care se ocupă de cei cu autism trag un semnal de alarmă: toți oamenii aceștia speciali au nevoie de diagnostic la timp, de terapii şi de acceptare.

De 11 ani, 2 aprilie este Ziua Internaţională a Conştientizării Autismului.

Marşuri au avut loc în mai multe oraşe din ţară, iar în Bucureşti unele centre de terapie şi-au deschis porţile.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă