17 septembrie, Ziua Mondială pentru Siguranța Pacienților | Peste 6.000 de nou-născuți mor în fiecare zi, în lume. Acționează acum pentru o naștere sigură și respectabilă!

Organizaţia Mondială a Sănătăţii îndeamnă toate părțile implicare în domeniul siguranţei pacienţilor să „acționeze acum pentru o naștere sigură și respectabilă!”, iar tema zilei este „Îngrijirea sigură a mamei și nou-născutului”. Peste 800 femei mor în fiecare zi din cauze care pot fi prevenite, probleme apărute în timpul sarcinii sau în timpul nașterii. Peste 6.000 de nou-născuți mor în fiecare zi, adică 47% din totalul deceselor în rândul copiilor sub 5 ani. Având în vedere riscurile la care sunt expuse femeile și nou-născuții din cauza îngrijirilor neadecvate, agravate de întreruperea serviciilor esențiale de sănătate cauzate de pandemia de COVID-19, campania este și mai importantă în acest an.

17 Septembrie 2021, 06:57 (actualizat 17 Septembrie 2021, 07:07) | Magda Manea |
Ziua Mondială pentru Siguranța Pacienților / FOTO: who.int
Ziua Mondială pentru Siguranța Pacienților
Ziua Mondială pentru Siguranța Pacienților
Ziua Mondială pentru Siguranța Pacienților
Ziua Mondială pentru Siguranța Pacienților

Este nevoie de servicii sigure și de calitate din partea profesioniștilor calificați din domeniul sănătății. Acest lucru poate fi realizat numai prin implicarea tuturor părților implicate.

Noile cercetări ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că pandemia de COVID-19 afectează grav calitatea îngrijiririlor acordate mamelor şi nou-născuților, ducând la suferințe și decese.

Un studiu publicat în Lancet EclinicalMedicine evidențiază importanța majoră a contactului strâns dintre nou-născut şi părinți imediat după naștere, în special pentru cei născuți prea mici (cu greutate mică la naștere) sau prematuri. Cu toate acestea, în multe țări, în cazul în care infecțiile cu COVID-19 sunt confirmate sau sunt suspiciuni, nou-născuții sunt separați de mamele lor, ceea ce prezintă un risc mai mare de deces la bebeluşi și complicații de sănătate pe tot parcursul vieții acestora.

Se întâmplă mai ales în țările sărace în care apare cel mai mare număr de nașteri premature și decese la sugari. Potrivit raportului, întreruperile îngrijirii de tip cangur - care implică un contact strâns între un părinte, de obicei o mamă și un nou-născut - vor creşte aceste riscuri.

(w400) Ziua Mondi

Peste 120.000 de bebeluși ar putea fi salvaţi prin îngrijirea de tip cangur. Pentru bebelușii născuți prematur această metodă este deosebit de importantă. În cazul acestora s-a demonstrat că îngrijirea de tip cangur reduce decesele cu până la 40%, hipotermia cu peste 70% și infecțiile severe cu 65%.

„Întreruperea serviciilor de sănătate esențiale în timpul COVID-19 au afectat grav calitatea îngrijirii copiilor vulnerabili și acest lucru include dreptul lor la contactul salvator cu părinții lor”, a declarat dr. Anshu Banerjee, director OMS. OMS recomandă mamelor să continue să împartă camera cu bebelușii lor încă de la naștere, să alăpteze și să practice contactul piele la piele - chiar și atunci când infecția cu COVID-19 este confirmată sau sunt suspiciuni de infectare. În aceste condiţii, mamele trebuie sprijinite să respecte măsurile sanitare anti-Covid.

„Îngrijirea tip cangur este printre cele mai eficiente metode care ajută la îmbunătățirea șanselor de supraviețuire a unui copil prematur sau cu greutate redusă, în special în țările cu venituri mici”, a declarat Queen Dube, Directorul în Ministerul Sănătății din Malawi, unul dintre autorii raportului.

Dovezile arată că întreruperile metodei cangur pot fi îngrijorător de răspândite. O analiză realizată în 17 țări, în timpul pandemiei COVID-19, arată că într-o treime dintre cazuri a fost recomandată separarea mamelor cu COVID sau suspecte de infectare, de nou-născuți.

(w400) Ziua Mondi

Într-un sondaj global efectuat pe mii de furnizori de asistență medicală neonatală, publicat în British Medical Journal, două treimi dintre lucrătorii din sănătate din 62 de țări au raportat că nu permit mamelor cu COVID-19, confirmate sau suspectate, cotactul direct cu bebeluşii.

Infectarea în timpul sarcinii poate duce la un risc crescut de naștere prematură, ceea ce înseamnă că este și mai important să se asigure îngrijirea potrivită pentru a sprijini copiii prematuri și părinții în timpul pandemiei COVID-19.

(w400) Ziua Mondi

Conform celor mai recente estimări, 15 milioane de copii se nasc prematuri în fiecare an și 21 de milioane se nasc cu greutate mică la naștere (sub 2,5 kg). Acești bebeluși se confruntă cu riscuri semnificative pentru sănătate, inclusiv dizabilități, întârzieri în dezvoltare și infecții, în timp ce complicațiile legate de prematuritate sunt principalele cauze de deces la nou-născuți și copiii sub 5 ani.

Ziua Mondială a Siguranței Pacienților

A fost înființată în 2019 pentru a îmbunătăți înțelegerea globală a siguranței pacienților, pentru a spori implicarea publicului în siguranța asistenței medicale și pentru a promova acțiuni globale pentru a spori siguranța pacientului și a reduce daunele pentru pacienți.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 15°C
IASI 13°C 10°C
CLUJ 7°C 11°C
CONSTANTA 16°C 16°C
CRAIOVA 12°C 13°C
BRASOV 10°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI