16 mai, Ziua internaţională a luminii. Ce au în comun licuricii și telefoanele mobile. Terapia fotodinamică, o metodă alternativă de tratare a cancerului. Să avem încredere în știință!

16 mai 2021, 07:35

Tehnologiile dezvoltate prin secole de cercetări asupra proprietăților luminii, începând cu lucrarea lui Ibn Al-Haytham, Kitab al-Manazir (Cartea Opticii), publicată în 1015 și incluzând lucrarea lui Einstein la începutul secolului al XX-lea, toate ne-au schimbat modul în care ne gândim la timp și lumină.

Trebuie să avem încredere în știință! Acesta este mesajul transmis de Ziua internațională a luminii, în 2021. Putem căpăta această încredere, cunoscând o parte dintre specialiștii din acest domeniu.

Sunt oameni care aduc contribuții considerabile în știința luminii și tehnologiile conexe. De la energie curată la apă curată și comunicații, de la asistență medicală la astronomie, acești campioni ai științei fac pași semnificativi în îmbunătățirea lumii.

Oameni de știință și cercetările lor

Stewart Aitchison explorează noi modalități de utilizare a luminii care să facă asistența medicală disponibilă și accesibilă în comunitățile îndepărtate. De exemplu, el a susținut crearea unui cip care poate folosi lumina pentru a detecta anticorpii și poate număra celulele imune. Munca sa de monitorizare a HIV poate ajuta pacienții să își verifice singuri numărul de celule imune în doar 10-15 minute. Cu un întreg laborator pe un cip, pacienții din toate colțurile lumii vor avea acces ușor la testele de care au nevoie.

Oamenii au nevoie de oxigen pentru a supraviețui, dar știați că prea mult oxigen este toxic pentru celule? Terapia fotodinamică folosește oxigenul pentru combaterea cancerului de piele datorită unui tratament numit „fotosensibilizator”. Fotosensibilizatorii sunt inofensivi, dar odată ce sunt expuși la un laser, eliberează oxigen toxic direct în celulele canceroase. Dacă această cercetare condusă de omul de știință în domeniul luminii, dr. Vanderlie Bagnato, are succes, în curând vom putea folosi terapia fotodinamică pentru a trata în siguranță o mare varietate de tipuri de cancer de piele.

Hannah Joyce este inginer specializat în nanofire, fire mici, mult mai mici în diametru decât firul de păr uman. Celulele solare realizate cu nanofire sunt eficiente, ușoare și mai durabile decât celulele solare tradiționale. Ele pot tolera până la 40 de ori mai multă radiație cu energie și pot fi strânse pentru economisirea spațiului, făcându-le astfel foarte utile în explorarea spațiului cosmic.

Ce au în comun licuricii și telefoanele mobile? Folosesc molecule organice pentru a emite lumină. Telefoanele mobile, ecranele laptopurilor și televizoarele necesită mult mai puțină energie pentru a funcționa datorită oamenilor de știință precum Zakya Kafafi, care au dezvoltat dispozitive organice eficiente și stabile care emit lumină atunci când se folosește tensiune. Cercetările sale cu celule solare organice nanostructurate metalice susțin, de asemenea, energia solară curată și durabilă.

Gihan Kamel este un fizician egiptean cunoscut pentru munca sa la singurul accelerator de particule din Orientul Mijlociu cunoscut sub numele de SESAME. SESAME accelerează particulele încărcate electric printr-o succesiune de magneți proiectați să să se apropie cât mai mult de viteza luminii. Radiația produsă este de 10 miliarde de ori mai strălucitoare decât soarele și poate fi utilizată în diverse aplicații în medicină, științe ale mediului, energie, industrie și patrimoniu cultural.

Atomii emit propriul „cod secret”. Zohra ben Lakhdar folosește spectroscopia pentru a debloca acest cod secret. Analizând semnăturile unice ale particulelor din mediu, ea încearcă să afle modul în care poluanții precum metanul și metalele afectează sănătatea aerului, apei și ecosistemelor noastre.

Tebello Nyokong cercetează terapia fotodinamică, o metodă alternativă de tratare a cancerului. Această terapie folosește molecule de coloranți similari cu cei pentru vopsirea hainelor, care pot fi activați prin expunerea la un fascicul laser. Acestea se leagă selectiv de celulele afectate și le elimină, lăsând celulele sănătoase nevătămate în acest proces.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă