Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
VIDEO TELEJURNAL

16 aprilie, un nou termen în "Dosarul Terenurilor MAPN". Gigi Becali refuză să mai dea declaraţii

Completul de cinci judecători de la instanţa supremă a reluat marţi audierile în recursul făcut de procurorii anticorupţie în dosarul în care George Becali, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, Ioana Babiuc şi Dumitru Cioflină au fost achitaţi pentru presupuse fapte de corupţie în legătură cu un schimb de terenuri între omul de afaceri şi Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

09 Aprilie 2013, 10:00 (actualizat 09 Aprilie 2013, 22:07) |
Valeriu Stoica, audiat în cazul Becali-MApN
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

VIDEO
Valeriu Stoica, audiat în cazul Becali-MApN
ACTUALIZARE 21.00: Terenul pe care Armata i l-a dat lui Gigi Becali nu putea fi înstrăinat - a declarat, în faţa instanţei, fostul ministru al Justiţiei, Valeriu Stoica, potrivit Telejurnalului.

Declaraţia lui este defavorabilă generalilor care i-au dat terenul lui Becali.

ACTUALIZARE 17.00: George Becali a anunţat instanţa că refuză să mai dea declaraţii în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării, după ce judecătorii l-au anunţat că nu îl mai audiază marţi, ci la termenul următor, acesta spunând că este revoltat de ce s-a întâmplat.

Completul de cinci judecători de la instanţa supremă a reluat marţi audierile în recursul făcut de procurorii anticorupţie în dosarul în care George Becali, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, Ioana Babiuc şi Dumitru Cioflină au fost achitaţi pentru presupuse fapte de corupţie în legătură cu un schimb de terenuri între omul de afaceri şi Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

George Becali a arătat anterior acestui termen că doreşte să dea o declaraţie în faţa celor cinci judecători şi s-a prezentat la instanţă pregătit pentru a fi audiat, aducând şi documente pe care a vrut să le depună la dosar în apărarea sa.

Judecătorii instanţei supreme au audiat doi martori timp de mai multe ore, unul dintre aceştia fiind fostul ministru al Justiţiei Valeriu Stoica.
După audierea martorilor, George Becali a vrut să dea declaraţia, dar cei cinci judecători au arătat că îi vor lua o declaraţie la următorul termen de judecată, moment în care George Becali s-a înfuriat, spunând că nu mai face nicio declaraţie la termene viitoare, ci doar la cel de marţi. Becali a arătat că dacă nu este audiat marţi, nu mai dă nicio declaraţie.

În acest context, preşedintele completului de judecată, Livia Stanciu, a consemnat faptul că George Becali nu va mai da o declaraţie în această cauză şi a dispus în continuare citarea celorlalţi martori propuşi.

Instanţa a acordat un nou termen de judecată în acest dosar în 16 aprilie.

Ministerul Apărării Naţionale a făcut două schimburi de terenuri cu patronul Stelei, în perioada 1996-1999 şi a prejudiciat statul român cu aproape 900 de mii de dolari.

Transferul a fost facilitat de Victor Babiuc, ministrul Apărării la acea vreme. Becali, acuzat de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată, a fost achitat de Înalta Curte anul trecut, însă decizia a fost atacată cu recurs.

La termenul de marţi este citat şi ministrul Justiţiei la acea vreme, Valeriu Stoica, în calitate de martor.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 25°C 26°C
IASI 23°C 24°C
CLUJ 18°C 20°C
CONSTANTA 22°C 24°C
CRAIOVA 22°C 24°C
BRASOV 16°C 19°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 20 Mai 2019, 22:26
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 20-05-2019
Deschidere: 8223.72
Maxim: 8256.41
Mimim: 8198.98
Variatie: -0.23%
TLV
2.12
0%
SNP
0.38
0.13%
BRD
11.08
1.96%
FP
0.97
0.41%
SNG
33.90
0%
SNN
10.82
2.76%
TGN
356.00
0.56%
EBS
155.45
3.16%
SIF5
2.08
0.48%
SIF3
0.25
0.4%
ARHIVĂ ȘTIRI