Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

156 de persoane accidentate mortal la locul de muncă în 2011. Au fost aproape 2.400 de accidente

Măsurile luate de inspectorii de muncă prin intensificarea controalelor la firmele care activează în România au contribuit la scăderea numărului de accidente de muncă în 2011, potrivit unui raport al Inspecţiei Muncii.

30 Martie 2012, 17:49 (actualizat 30 Martie 2012, 17:49) |
Anul trecut au murit 156 de români în timpul serviciului / FOTO: SXC.HU

Numărul românilor care se accidentează mortal în timpul programului de muncă s-a redus la jumătate în 2011, potrivit Mediafax.

Astfel, 156 de persoane au suferit accidente mortale la muncă anul trecut, în 2010 fiind 370 de persoane care au murit în astfel de circumstanţe.

Aproape 2.400 de persoane au fost accidentate anul trecut în timpul programului, potrivit inspectorului general de stat de la Inspecţia Muncii (IM), Dantes Nicolae Bratu, care a mai precizat că că cifrele sunt în scădere.

Aproape 3.800 de accidente în 2010

Inspectorul general de stat de la IM a declarat că anul trecut au fost accidentate 2.379 de persoane, 156 dintre suferind accidente mortale. Numărul persoanelor accidentate în timpul programului a scăzut faţă de anul 2010, când au fost înregistrate 3.757 de astfel de cazuri.

Se constată o scădere a incidenţei accidentelor de muncă în anul 2011 comparativ cu anul 2010 şi implicit o îmbunătăţire a stării de securitate şi sănătate la locul de muncă.

În domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, valoarea sancţiunilor a crescut cu 37,10% faţă de anul 2010, şi a ajuns la 58.669.535 de lei. Totodată, inspectorii de muncă au dispus 249 de sistări de activitate în anul 2011 faţă de 1.067 în anul anterior, iar 1.058 de instalaţii şi echipamente de muncă au fost oprite din funcţionare, cu aproape 90% mai puţine decât în 2010.

Peste 65.000 de avertismente

Peste 17.000 de angajatori au fost amendaţi anul trecut pentru nerespectarea legislaţiei muncii, valoarea totală a amenzilor depăşind 29 milioane de euro, cea mai mare parte fiind pentru muncă nedeclarată.

Inspectorii de muncă au efectuat, anul trecut, 106.486 de controale şi au aplicat 82.762 de sancţiuni. Inspectorul general de stat a precizat că au fost date 65.468 de avertismente şi 17.294 de amenzi, în valoare totală de 125.545.100 de lei, adică 29.196.534 de euro.

Dantes Nicolae Bratu a mai spus că anul trecut a crescut numărul controalelor efectuate pentru depistarea şi combaterea muncii nedeclarate, de la 86.421 în 2010, la 97.889, în timpul acestora fiind depistaţi 9.731 de angajatori care foloseau forţă de muncă fără forme legale de angajare.

Potrvit sursei citate, în 2011 a crescut şi numărul persoanelor care lucrau la negru, de la 17.755, în 2010, la 29.095. Peste 2.800 de persoane care munceau fără forme legale au fost identificate, în primele trei luni ale anului, inspectorii de muncă aplicând în acest caz amenzi în valoare de 4,36 milioane de euro.

Peste 2.500 de turci lucrează în România

Peste 13.000 de cetăţeni străini sunt angajaţi în România, cei mai mulţi fiind turci, chinezi, italieni, moldoveni, unguri şi nemţi, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, inspectorul general de stat de la Inspecţia Muncii, Dantes Nicolae Bratu.

Inspectorul general de stat de la Inspecţia Muncii (IM) a precizat că în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor sunt înregistraţi 13.329 de cetăţeni străini, cei mai mulţi fiind din: Turcia (2.505), China (1.660), Italia (884), Republica Moldova (854), Ungaria (761), Germania (512), Franţa (456), Filipine (385), Grecia (382) şi Bulgaria (349).

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ECONOMIE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 34°C 29°C
IASI 34°C 25°C
CLUJ 32°C 25°C
CONSTANTA 30°C 28°C
CRAIOVA 34°C 30°C
BRASOV 31°C 26°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 26 Iunie 2019, 19:40
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 26-06-2019
Deschidere: 8594.9
Maxim: 8669.93
Mimim: 8588.25
Variatie: 0.64%
TLV
2.36
0.64%
ATB
0.49
1.21%
EL
11.25
0.45%
SNG
31.65
0.95%
FP
1.03
1.46%
WINE
23.80
1.26%
SNN
10.90
0.74%
BRD
12.36
0.81%
TBM
0.36
0.28%
SNP
0.39
0%
ARHIVĂ ȘTIRI