150% mai mult pentru gaze și energie electrică de la 1 octombrie, pentru producători. Rezultatul: scumpiri. "Vor fi şi creşteri mai mari de 20%-25% la panificaţie, carne de porc, preparate din carne"

Ne așteaptă un nou val de scumpiri până la sfârșitul anului. Producătorii spun că au costuri de producție în creștere din cauză că vor plăti chiar și cu 150% mai mult pentru gaze și energie electrică de la 1 octombrie. Și mâncarea din import e tot mai scumpă, arată statisticile internaționale.

03 Septembrie 2021, 21:37 |

Producătorii din industria alimentară reclamă că vor avea cheltuieli mai mari cu utilitățile și pregătesc noi creșteri de prețuri.

Unii dintre ei au fost înștiințați de furnizori că gazul natural se va scumpi cu 40% până la 80%, de la 1 octombrie. Și prețul energiei electrice ar urma să crească cu 50% până la 150%.

Dragoș Frumosu, preşedinte Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară: "Creşterea preţurilor la energie electrică şi gaze va conduce necondiţionat la o creştere a preţului la alimente cu 10% şi discutăm pe mediu. Pentru că vor fi şi creşteri mai mari de 20%-25% la panificaţie, carne de porc, preparate din carne".

Unele organizații de producători din sectorul legume-fructe au anunțat deja prețuri mai mari cu 15% până la 25% din cauza facturilor mai mari la utilități. Ar fi un nou val de scumpiri, după cele din prima parte a anului.

Cătălin Deacu, jurnalist TVR: "De la începutul anului, cel mai mult s-a scumpit uleiul, cu 14%. În topul scumpirilor urmează fructele și conservele din fructe, cu 11%. Creșteri de preț au mai fost la margarină și produsele de panificație, arată statisticile oficiale".

Analiștii avertizează că și alimentele din import sunt tot mai scumpe. În august, prețurile la nivel internațional au fost mai mari cu aproape o treime față de cele din perioada similară a anului trecut, arată un raport.

Florin Constantin, analist al pieţei agricole: "Scumpirile la hrana pe care o importăm masiv se traduc deja la raft și în coșul zilnic al fiecăruia. (...) Foarte mulți actori încearcă să-și recupereze pierderile de anul trecut și e un fenomen foarte intens de speculare care nu are legătură cu situația agronomică".

Pentru a nu scumpi produsele, reprezentații industriei alimentare susțin că singura soluție este ca executivul să compenseze o parte din facturile companiilor la energie.

Pentru moment, guvernanții au anunțat că vor să ia această măsură doar pentru consumatorii casnici.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 26°C 17°C
IASI 20°C 16°C
CLUJ 24°C 18°C
CONSTANTA 20°C 18°C
CRAIOVA 26°C 19°C
BRASOV 25°C 14°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI