15 ani de la aderarea României la UE. Şedinţa solemnă din Parlament a fost transmisă de TVR. La plenul reunit a participat și ministrul francez de Externe

Ședință solemnă a Camerei și Senatului consacrată aniversării a 15 ani de la aderarea României la UE. Au susținut alocuțiuni cei doi președinți de Camere, Marcel Ciolacu și Florin Cîțu, Jean Yves Le Drian, ministrul francez pentru Europa și afaceri externe și premierul Nicolae Ciucă și reprezentantii grupurilor parlamentare.

02 Februarie 2022, 06:53 (actualizat 02 Februarie 2022, 22:37) Știrile TVR |

 

Jean-Yves Le Drian: Provocarea unei generaţii - restabilirea unei relaţii de stabilitate şi predictibilitate cu Rusia

Ministrul francez al Afacerilor Externe, Jean-Yves Le Drian, a afirmat, miercuri, la Bucureşti, că una dintre cele mai mari provocări este "restabilirea unei relaţii de stabilitate şi predictibilitate cu Rusia".

Oficialul francez a fost prezent la şedinţa solemnă a Parlamentului României, dedicată împlinirii a 15 ani de la aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană.

"În opinia mea, una dintre cele mai mari provocări cu care trebuie să ne confruntăm împreună este restabilirea unei relaţii de stabilitate şi predictibilitate cu Rusia. Aceasta este, fără îndoială, provocarea unei generaţii. Dar este, în acelaşi timp, o provocare urgentă. Pentru că este din ce în ce mai clar, de câţiva ani şi astăzi şi mai mult, că vecinul nostru rus a ales să se comporte ca o putere a dezechilibrului", a declarat şeful diplomaţiei franceze.

Nicolae Ciucă: Cei 15 ani de la aderarea României la UE - transformări semnificative în beneficiul cetăţenilor

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, miercuri, că anii trecuţi de la aderarea României la Uniunea Europeană au echivalat cu transformări semnificative în beneficiul cetăţenilor români.

"Cei 15 ani de la aderarea României au echivalat cu transformări semnificative în beneficiul cetăţenilor noştri. De asemenea, a fost o perioadă în care am înţeles importanţa şi am susţinut o Uniune Europeană puternică, solidară, coezivă. România şi-a dorit să intre în Uniune şi a fost primită ca urmare a voinţei românilor, care şi-au dorit democraţie, libertate, economie de piaţă, atunci când au ieşit în stradă pentru a răsturna regimul totalitar comunist", a declarat Ciucă, la şedinţa solemnă a Senatului şi Camerei Deputaţilor, dedicată aniversării a 15 ani de la aderarea României la UE.

Marcel Ciolacu: La 15 ani de la aderarea la UE, România are nevoie de un nou pact politic

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a afirmat, miercuri, la şedinţa solemnă a Parlamentului, că la 15 ani de la aderarea la Uniunea Europeană este nevoie de un nou pact politic, precum momentul Snagov, care să dea direcţie României în UE în perioada următoare.

"Încă de la apariţia statului român modern, poporul român a îmbrăţişat cu entuziasm şi pasiune cultura occidentală şi, în special, pe cea franceză. Perioada paşoptiştilor, cea a regalităţii, în timpul şi între cele două războaie mondiale, alegerea românilor a fost mereu Europa. După o îndepărtare forţată în anii comunismului, anul 1989 a însemnat reafirmarea cu toată puterea şi determinarea unui popor dornic de libertate a apartenenţei la proiectul european. A urmat un drum lung marcat de numeroase decizii şi reforme dificile, dar care a culminat în anul 2007 cu unul dintre cele mai semnificative momente ale istoriei noastre recente - aderarea la Uniunea Europeană. Acel moment a fost o mare victorie a României, dar în egală măsură şi o victorie Europei", a transmis Ciolacu, la şedinţa la care participă şi ministrul francez al Afacerilor Externe, Jean-Yves Le Drian.

Florin Cîţu: Intrarea în UE - benefică şi necesară, chiar dacă unii dintre noi au alte opinii

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a declarat, miercuri, că intrarea României în Uniunea Europeană este "benefică" şi "necesară", chiar dacă există şi alte opinii.

"Intrarea în UE este benefică pentru toţi românii, dar, în acelaşi timp, necesară, chiar dacă unii dintre noi au alte opinii. Poate prea des în ultimii ani unii politicieni au folosit sau au promovat negativ aderarea României la UE. Totuşi, este o realitate de necontestat că aderarea la UE a adus bunăstare, libertate, securitate României (...) şi românilor, indiferent de forma ei definită de Constituţie: alimentară, financiară, socială sau sanitară. Cele mai mari câştiguri pentru România şi români sunt cele trei mari libertăţi care nu au existat înainte de aderare: libera circulaţie a persoanelor, a mărfurilor şi a capitalurilor", a subliniat preşedintele Senatului, la şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată aniversării a 15 ani de la aderarea României la UE.

___________________________________________________________________


Franţa a preluat la 1 ianuarie Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

La şedinţa solemnă a Parlamentului de la Bucureşti vor mai susţine alocuţiuni preşedintele Senatului, Florin Cîţu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, premierul Nicolae Ciucă, precum şi reprezentanţi ai grupurilor parlamentare.

La finalul ședinței solemne, va avea loc inaugurarea unei expoziții tematice, prezentarea și semnarea panoului filatelic aniversar de către președinții celor două Camere și de Jean Yves Le Drian, ministrul francez pentru Europa și afaceri externe.


România a devenit stat membru al Uniunii Europene la data de 1 ianuarie 2007.

Pe 1 februarie 1993 era semnat Acordul de asociere a României la UE.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 27°C
IASI 23°C 24°C
CLUJ 20°C 17°C
CONSTANTA 26°C 26°C
CRAIOVA 23°C 24°C
BRASOV 22°C 21°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI