13 septembrie, Ziua Pompierilor Români. Faptele eroice cu care au intrat în istorie

13 septembrie 2018, 07:47

În 1848, la intrarea în Capitală, trupele otomane au măcelărit civilii şi au arestat o parte din conducătorii Revoluţiei paşoptiste. Aceste fapte i-au indignat pe pompieri, dar şi pe alţi soldaţi din unităţile militare, care nesocotind ordinele date de Locotenenţa domească, s-au pus în mişcare împotriva numeroasei armate turceşti.

Roata de pompieri a Bucureştiului, devenită un sprijin al Revoluţiei, a participat activ la apărarea ei, părăsind cazarma de la Agie, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu. Deşi depăşiţi numeric, românii au asalatat la baionetă oastea turcă, capturând o parte din tunuri, pe care le-au întors împotriva duşmanului.

Pompierii au dat atunci dovadă de curaj şi pricepere în rezolvarea situaţiilor de luptă, capacitate de rezistenţă şi spirit de sacrificiu în inegala confruntare.

Mai mult de jumătate din compania de pompieri a căzut în lupta din Dealul Spirii – 47 de soldaţi şi doi ofiţeri. Peste 100 de persoane au fost rănite.

Cei rămaşi în viaţă s-au retras în tabăra de la Râureni, apoi au trecut munţii şi s-au înrolat în armata revoluţionară condusă de Avram Iancu.

Încleştarea din Dealul Spirii a devenit simbol al luptei pentru libertate şi independenţă naţională a poporului român, iar veteranilor li s-a acordat prima decoraţie militară “Pro Virtute Militari”, înfiinţată de domitorul Alexandru Ioan Cuza. În timpul domniei sale, primul ofiţer român a fost trimis la perfecţionare în străinătate, la Paris.

 

(w400) 1848

În memoria acestor curajoşi luptători, a fost inaugurat în 1901, Monumentul pompierilor eroi, realizat din bronz de sculptorul Wladimir C. Hegel. Ca urmare a construirii Casei Poporului (Palatul Parlamentului), a fost dezafectat în 1984 şi mai târziu, mutat la intersecția Căii 13 Septembrie cu Str. Izvor, și redezvelit pe 13 Septembrie 1990 în fața Hotelului Marriott.

Este înscris în Lista monumentelor istorice sub denumirea Monumentul pompierilor din Dealul Spirii.

Dar pompierii s-au remarcat şi în timpul Razboiului de Independenţă, contribuind la recâştigarea suveranităţii României, în momentele grele ale făuririi Statului naţional unitar român de la 1 Decembrie 1918 şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când au intervenit eroic pentru stingerea incendiilor declanşate de bombardamentele inamice.

Nenumărate au fost şi confruntările cu flăcările devastatoare, chiar şi pe timp de pace.

 

(w400) Bătălia

Bucureştii în flăcări

Istoria Bucureştiului a consemnat, de-a lungul anilor, o serie de incendii care au lovit necruţător Capitala.

Pe 9 septembrie 1804, Curtea Domnească şi o parte a oraşului au fost grav afectate, iar pompierii au luptat cu flăcările care riscau să transforme tot oraşul în cenuşă.

În 1813, pe vremea lui Vodă Caragea, Curtea Domească aflată în Dealul Spirii a fost, din nou, distrusă de flăcări.

Contele Auguste de Lagarde, aflat în trecere prin Bucureşti, scria:

„…alergai la fereastră şi văzui chiar în faţa mea palatul principelui Valahiei cu totul în foc…Pompierii acoperiţi cu un fel de coif şi cu o îmbrăcăminte romană se urcară pe acoperişurile aprinse…”.

Dar cel mai devastator incendiu a fost cel cunoscut ca „Focul cel Mare” izbucnit pe 23 martie 1847, în ziua de Paşte.

Istoricii spun că băieţelul cluceresei Zinca Drăgănescu ar fi tras cu pistolul spre podul plin de fân al şopronului şi astfel flăcările ar fi cuprins nu doar clădirea, ci şi o treime din oraş, distrugând 2000 de clădiri şi omorând 15 persoane, dintre care şi un pompier.

 

(w400) FoiÅŸorul

„…sub ochii îngroziţi ai localnicilor refugiaţi pe Dealul Mitropoliei, se desfăşura spectacolul înspăimântător al Bucureştilor în flăcări. Case, prăvălii, hanuri şi biserici ardeau într-un vacarm asurzitor. Pe uliţe, oamenii alergau înspăimântaţi, răsunau comenzile militare şi vaietele deznădăjduiţilor flăcări” scria Anton Pann.

Dar focul tot nu a cruţat Bucureştiul.

Pe 4 ianuarie 1882, circul Krembser a fost mistuit de flăcări, şi odată cu el, 33 dintre cei mai frumoşi cai ai stabilimentului. Însuşi Regele Carol I s-a dus la locul tragediei.

Nu au scăpat nici instituţiile de învăţământ.

În martie 1884 aripa dreaptă a Universităţii Bucureştene a fost cuprinsă de flăcările care au transformat în scrum valoroasa colecţie botanică a doctorului Dimitrie Brândză şi o parte din exponatele Muzeului de Antichităţi şi ale Şcolii de Belle-Arte. Atunci a fost salvată Cloşca cu puii de aur. Se spune că pompierii au învelit fiecare piesă cu propriile vestoane şi le-au evacuat în siguranţă.

Pe 8 decembrie 1926 a luat foc acoperişul Palatului Regal, lemnul grinzilor favorizând extindererea cu repeziciune a flăcărilor, la sala tronului, sala de ceremonie şi sufragerie. După 12 ore de intervenţii, pompierii de la posturile Central, Cometa, Foişor şi Radu Vodă, au reuşit să stingă flăcările, produse se pare de un scurt-circuit.

Pe 22 decembrie 1937, a luat foc Teatrul Cărăbuş din Bucureşti, în timpul unui spectacol. În sală se aflau 1500 de spectatori, veniţi să-l aplaude pe Constantin Tănase. Incendiul, izbucnit sub scenă, a curprins cu repeziciune decorurile, tavanul, Teatrul Vesel. Atunci au murit două garderobiere. Incendiul a fost stins abia a doua zi.

 

(w400) Educatie

Foişorul de Foc şi Muzeul Naţional al Pompierilor

Foişorul de Foc, o clădire de 42 de metri, a fost construit în 1890, ca punct de supraveghere și alarmare al pompierilor, la doi ani după ce precedentul turn, Turnul Colței, ridicat în 1715, a fost demolat. Realizat după planurile lui  George Mandrea, arhitectul-șef al Bucureștiului, Foișorul de Foc a fost gândit ca turn de apă. După finalizarea construcției însă, compania locală de apă, Uzina de Apă Grozăvești, nu a avut pompe suficient de puternice pentru a-l umple cu apă.

Foișorul de Foc a fost folosit de către pompieri până în 1935, când și-a pierdut rolul, întrucât în București se ridicau tot mai multe clădiri înalte, iar introducerea telefoniei făcea inutilă existența unui turn de veghe. Din 1963 a fost transformat în Muzeul Naţional al Pompierilor.

 

 

Surse:

igsu.ro

muzeulpompierilor.ro

sursa foto: ISU Bucuresti-Ilfov

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă