12 state ale UE, inclusiv România, cer suspendarea drepturilor pasagerilor companiilor aeriene de a le fi returnați banii integral

Zboruri suspendate
Zboruri suspendate
30 aprilie 2020, 10:24

Pandemia de COVID-19 a obligat companiile aeriene să blocheze la sol avioanele pentru mai mult de o lună astfel că mai multe companii precum Lufthansa şi Air France KLM încearcă să obţină sprijin de la stat.

Într-o scrisoare comună trimisă miercuri, miniştrii Transporturilor din Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia, Franţa, Grecia, Irlanda, Letonia, Malta, Olanda, Polonia şi Portugalia au cerut Comisiei Europene un amendament temporar la Directiva UE privind drepturile pasagerilor. Semnatarii scrisorii susţin că Executivul comunitar ar trebui să propună de urgenţă acest amendament, conform căruia consumatorii vor fi obligaţi să accepte vouchere în locul returnării banilor, cu anumite condiţii.

Voucherele ar trebui să fie valabile pentru o perioadă limitată de timp şi ar trebui să includă dreptul rambursării banilor dacă nu sunt folosite până la data limită. De asemenea, ar trebui să fie oferită o protecţie împotriva riscului de faliment al companiilor aeriene.

Potrivit miniştrilor Transporturilor, această soluţie ar ajuta companiile aeriene, care se confruntă în prezent cu probleme de lichidităţi, şi de asemenea oferă un nivel adecvat de protecţie a consumatorilor.

Cu toate acestea, recent comisarul european pentru Transport, Adina Vălean, a spus că transportatorii aerieni trebuie să returneze banii pentru zborurile anulate şi pot oferi vouchere numai dacă pasagerii acceptă voucherele în schimbul returnării banilor.

Miniştrii Transporturilor din UE urmează să se întâlnească miercuri în videoconferinţă, alături de omologii lor din Norvegia, Elveţia, Islanda şi Liechtenstein, pentru a discuta cum să îşi coordoneze măsurile de relaxare a restricţiilor de călătorie.

 

 

sursa/agerpres.ro

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite