100 milioane de euro pentru sectorul cultural prin schemă de ajutor de stat

Un proiect de schemă de ajutor de stat pentru sprijinul sectorului cultural, unde au fost sistate activitățile, a fost realizat de Ministerul Culturii.

18 Noiembrie 2020, 18:44 (actualizat 19 Noiembrie 2020, 12:40) |
Ajutoare pentru cultura
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Ministerul Culturii anunță că schema de ajutor de stat vizează 5 măsuri, iar beneficiarii eligibili sunt entități de drept privat: organizații neguvernamentale și societăți comerciale (atât IMM-uri, cât și întreprinderi mari) care au desfășurat activități în ultimii 2 ani conform raportului de activitate asumat de reprezentantul legal al solicitantului în unul dintre următoarele domenii culturale: artele spectacolului (teatru, muzică, dans), artele vizuale (pictură, sculptură, film, fotografie), patrimoniu, carte, audio-vizual, educație culturală.

Aceștia trebuie să fie înscriși la data depunerii proiectului în Registrul Sectorului Cultural gestionat de Institutul Naţional de Cercetare şi Formare Culturală (INCFC), instituție în subordinea Ministerului Culturii.

De joi, platforma și formularul sunt disponibile, iar perioada de preînscriere se va încheia miercuri, 25.11.2020. Preînscrierea este necesară pentru evaluarea impactului bugetar al schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea sectorului cultural, astfel încât bugetul alocat să fie cel necesar și suficient. După ce Ministerul Culturii va avea estimarea acestui impact bugetar se va putea pune în consultare publică actul normativ aferent Schemei de ajutor de stat.

„Am făcut o evaluare în piață, am discutat cu artiști și cu oameni de cultură pentru a identifica problemele cu care s-au confruntat în această perioadă și am găsit următoarea soluție: o schemă de ajutor de stat, cu un buget estimat de 100 de milioane de euro. Schema funcționează sub formă de granturi și vine să completeze măsurile pe care le-am luat deja în beneficiul celor care activează în acest domeniu, pe perioada care s-a scurs până acum. Memorandumul privind schema aceasta de ajutor pentru industria culturală va fi prezentat, astăzi, în ședința de Guvern și de această schemă de ajutor de stat vor putea beneficia sectorul cultural independent, organizatorii de evenimente culturale și festivaluri de muzică, librăriile și editurile. Eligibile vor fi organizații non-guvernamentale și societăți comerciale, IMM-uri și întreprinderi mari. Există două tipuri de granturi: microgranturi cu o valoare fixă de 4000 de euro și granturi variabile raportate fie la vânzarea de carte din anul 2019, fie la numărul de bilete comercializate în anul 2019, cu un plafon maxim de 800.000 de euro pentru fiecare beneficiar. Pentru a beneficia de aceste granturi, toate entitățile trebuie să se înscrie în Registrul Sectorului Cultural”, a declarat vicepremierul Raluca Turcan.

Conform ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, toți potențialii beneficiari ai schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea culturii vor avea obligativitatea înscrierii în Registrul Sectorului Cultural, un instrument realizat anul acesta, care a lipsit în ultimii 30 de ani din politicile publice culturale.

Schema de ajutor de stat prezentată astăzi vizează 5 măsuri:

Măsura A: microgranturi

Operatorii culturali care nu au venituri din vânzare de bilet

Valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a sumei de 4.000 euro/beneficiar de ajutor de stat.

Măsura B: Granturi pentru organizare festivaluri culturale

Operatorii culturali care au organizat un festival cultural cu vânzare de bilete.

Valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 25% din valoarea brută a biletelor vândute la ediția din 2019 a festivalului, dar nu mai mult de 800.000 euro.

Măsura C - Granturi pentru organizare evenimente culturale

Operatorii culturali au organizat evenimente culturale în anul 2019 și au venituri din bilete vândute

Evenimente muzicale și evenimente de tip stand-up comedy:

Între 1 - 10 evenimente organizate în anul 2019 – valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 5% din valoarea brută a biletelor vândute la evenimentele organizate în 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro.

Între 11 - 50 evenimente organizate în anul 2019 – valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 7% din valoarea brută a biletelor vândute la evenimentele organizate în 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro.

Peste 50 evenimente organizate în anul 2019 – valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 9% din valoarea brută a biletelor vândute la evenimentele organizate în 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro.

Evenimente din alte domenii culturale decât domeniul muzical și stand-up comedy:

Valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 50% din valoarea brută a biletelor vândute la evenimentele organizate în 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro.

Măsura D - Granturi pentru librării

Valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 25% din valoarea brută a vânzărilor de carte din 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro.

Măsura E – Granturi pentru edituri

Valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 25% din valoarea brută a vânzărilor fizice directe de carte din 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro.

Termenul estimat pentru operaționalizarea schemei va fi începutul anului 2021. Bugetul estimat este de 100.000.000 Euro.

 

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 8°C
IASI 6°C 5°C
CLUJ 1°C 1°C
CONSTANTA 12°C 9°C
CRAIOVA 3°C 10°C
BRASOV 9°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI