100 de zile de teroare, 100 de zile de când lumea s-a schimbat. Radiografia invaziei Rusiei în Ucraina

24 februarie 2022. Dimineața în care lumea s-a schimbat. Anunțul făcut la 5.00 dimineața avea să arate lumii fața hidoasă a regimului de la Kremlin. Putin a anunțat că Federația Rusă trece granița, cu militari și bombe ca să cucerească Ucraina. Asta s-a întâmplat în mod real, asta a însemnat ceea ce rușii numesc "operațiune specială". Alarmele groazei au trezit zeci de milioane de ucraineni, iar bombele au început să cadă, lăsând în urmă sânge și morți. Din acel moment, totul s-a schimbat. Europa era în șoc. America era în șoc. O undă de șoc s-a propagat în toată lumea. Rușii nu știau atunci, însă aveau să sufere una dintre cele mai rușinoase campanii militare din lume.

03 Iunie 2022, 18:51 (actualizat 03 Iunie 2022, 20:09) Știrile TVR |

Pornită împotriva fraților, agresiunea s-a izbit de monumentala voință de a rezista a ucrainenilor. Rușii au înfrânți de un Zelenski magistral, actorul care își joacă rolul vieții, și care a reușit să unească Europa și lumea în jurul unei idei: Ucraina este reduta de apărare a lumii civilizate. Iar pentru asta se moare. Se luptă până la ultimul om. Din Kiev, la Azovstal, în ciuda tuturor bombardamentelor, Ucraina nu a capitulat. A reușit chiar imposibilul: să arate lumii că marea armata rusă este o încropeală fără voință, prost tehnologizată. Însă brutală. Și criminală. Cel puțin asta arată imaginile surprinse de la Borodianka sau Bucha, localități de unde armata rusă s-a retras lăsând în urmă cadavre pe străzi și gropi comune. Arătând încă o dată lumii civilizate că Federația Rusă este tot mai departe de lumea păcii.

Armata rusă nu realizează, nici astăzi, în a 100-a zi de război, că acțiunea sa a transformat milioane de ucraineni în militari. Unii cu arma, alții fără. Pentru că, arată datele oficiale, peste 6 milioane de oameni au fugit din calea războiului. În Polonia, în România sau Republica Moldova și de aici în întreaga lume. Au luat cu ei doar hainele și au adus povești îngrozitoare de pe frontul de acasă. Povești care nu pot și nu vor fi uitate, indiferent cât de multe localități vor rade de pe fața pământului rușii. Pentru că, războiul a făcut Ucraina o națiune, în adevăratul sens al cuvântului. Ucraina unită, chiar cu milioane de oameni peste graniță, nu poate fi înfrântă. Nici acum, nici peste un an.

Oamenii plecați se vor întoarce într-o zi acasă. Ca să reconstruiască Ucraina, asta le promite președintele Zelenski. Însă, momentul pare tot mai departe. Nu pentru că armata Rusiei este mai bună, ci pentru că furia nu are rațiune. Așa că, acum se rad de pe fața pământului localități după localități. A căzut Mariupolul, au căzut și Azovstal și Severodontsk. Însă aceste cuceriri în 100 de zile de război sunt nimic pentru Federația Rusă. Pentru că s-au făcut cu niște costuri imense: economice, militare, diplomatice.

Rusia a devenit un stat izolat, îngenunchiat economic din cauza sancțiunilor. Datele ucrainene, neverificate din surse independente, arată că pierderile sunt imense. 31 de mii de soldați, mii de tancuri, sute de avioane și elicoptere. Toate au dispărut sub forța de neclintit a armatei ucrainene. Pierderile sunt imense și de această parte, însă nimic pare să nu se fi prăbușit mai tare ca imaginea unei mari armate. Până și Crucişătorul „Moscova", nava-amiral a flotei ruse din Marea Neagră, a căzut.

De cealaltă parte, va rămâne în cărțile de istorie lupta eroică de la Azovstal. O mână de militari au demonstrat că nicio armă nu este mai puternică decât rezistența umană. Rușii au atacat fabrica cu tot ce au avut la dispoziție. În catacombe, însă, trăia speranța unei Ucraine libere. Soldații nu au abandonat lupta decât atunci când au primit ordin. Altfel, au spus-o de nenumărate ori, erau împăcat cu moartea pentru o țară liberă.

Din 24 februarie, nimic nu mai este la fel. Și nu va mai fi. Nimeni nu știe însă cum se va încheia și când. Cât sânge trebuie să mai curgă, de câți morți va mai avea nevoie Kremlinul ca să înțeleagă că nu poate câștiga o luptă împotriva unui popor liber? Un lucru este însă clar: într-o zi totul se va încheia, iar cei vinovați de atrocități vor plăti. Judecata va ajunge și în tenebroasa Moscova. Cu toată propaganda, rușii vor ști și ei într-o zi adevărul rușinos. O mare putere care a ales să își hrănească un vis nebunesc cu moarte. Moarte adusă de lupte care continuă și astăzi, în ziua 100 de război.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 23°C
IASI 19°C 17°C
CLUJ 17°C 14°C
CONSTANTA 22°C 22°C
CRAIOVA 22°C 20°C
BRASOV 15°C 14°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI