„100 de ani, ultimul rege” | Suveranul care l-a înfrânt pe Hitler

30 octombrie 2021, 20:15

În 1940, într-unul dintre cele mai complicate momente ale istoriei României, Prinţul moştenitor Mihai a susţinut examenul de Bacalaureat, în Sala tronului. Examenul a durat 4 zile. Regele Carol al II-lea a participat să se asigure că niciun profesor zelos nu-i va da o notă mai mare fiului său.

Regele Mihai a luat nota 9.50, dar nu a avut timp să se bucure.

România a pierdut Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei.

În aceeaşi vară, Hitler şi Mussolini au trasat noile graniţe ale României care pierde şi Transilvania şi Cadrilaterul. Şocul pierderii teritoriilor a dus la demonstraţii sângeroase ale legionarilor împotriva Regelui Carol al II-lea, care a fost învinovăţit pentru acest dezastru.

Regele l-a învestit pe generalul Ion Antonescu cu puteri depline, fără să-şi dea seama că decizia se va întoarce împotriva sa.

Pe 6 septembrie, Regele Carol al II-lea a părăsit definitiv România. În aceeaşi zi, Mihai a depus jurământul şi a devenit Rege pentru a doua oară.

Oamenii l-au sărbătorit în stradă, dar Regele Mihai şi-a dat seama curând că Antonescu s-a folosit doar de popularitatea lui şi a mamei sale, pe care a readus-o în ţară.

Antonescu nu i-a consultat pe Regele Mihai şi pe Regina Elena când a luat decizia să intre în război alături de nemţi, iar mai apoi i-a obligat să aibă întâlniri protocolare cu nemţii la palat şi chiar să-l întâlnească pe Hitler, în 1941.

Regele Mihai avea la Castelul Peleş o staţie de emisie-recepţie pentru a ţine legătura cu aliaţii britanici şi americani.

Mareşalul Ion Antonescu a angajat armata română în război şi după recâştigarea Bucovinei şi Basarabiei. Regele Mihai şi Regina Mamă Elena s-au îngrijit, pe ascuns, de soarta prizonierilor de război americani şi a evreilor pe care Antonescu îi deporta în Transnistria. Hitler a cerut chiar lichidarea mamei Regelui pentru că se opunea politicii sale de exterminare a evreilor.

În 23 August 1944, cu ruşii aflaţi în nord-vestul României, pe care se pregăteau să o ocupe, Regele Mihai i-a cerut lui Antonescu să rupă alianţa cu Hitler şi să înceapă tratativele cu aliaţii: Marea Britanie, SUA şi URSS. Antonescu a refuzat, iar Regele Mihai l-a arestat.

Aliaţii l-au acoperit pe Regele Mihai de onoruri, dar au cedat România sovieticilor.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite