100.000 de turiști sunt așteptați pe litoralul românesc în acest weekend. Oamenii ocolesc Mamaia, din cauza prețurilor mari și a taxei de parcare

22 iulie 2022, 13:01

Puțini turiști în apă și multe șezlonguri goale la Mamaia. Așa arată stațiunea unde, în alți ani, nu aveai unde să îți pui un cearșaf pe plajă. Doar câteva zone de nisip sunt mai animate: „Am înțeles că este mai liber și de asta am venit. Când ne întoarcem, mergem în Grecia. În Grecia este mai ieftin.”

Plajele lărgite nu au adus beneficii stațiunii, ba dimpotrivă. Asta, deși operatorii au redus tariful la închirierea de șezlonguri, care este acum de 25 de lei pe zi și are chiar și o băutură inclusă.

Reporter: „Ați cărat berea de la 300 de metri?”

Turist: „N-avem încotro. Dacă nu este nimic mai aproape. ”

Rep: „Se încălzește berea până o duceți la șezlong?”

Turist: „Sper că nu.”


Turiștii caută tot mai mult unități de cazare cu servicii incluse, parcare, masă, șezlong gratuit, piscină sau activități pentru copii. Iar în Mamaia, astfel de hoteluri sunt mult mai puține decât în sudul litoralului.

Anca Nedea, hotelier: „Construcțiile interminabile și fără cap, care se adaugă de la an la an, au transformat Mamaia într-un cartier”.

Iulian Tenie, hotelier: „În prezent, stațiunile din sudul litoralului câștigă din ce în ce mai mult teren. Însă, eu cred că este o situație de moment, în măsura în care autoritățile ne vor sprijini, lucrurile se vor schimba”.


Numai că singura măsură concretă propusă de autorități pentru a readuce turiștii în Mamaia, parcarea gratuită pe timpul nopții, nu a trecut de votul final al Consiliului Local. Cum hotelurile nu pot asigura locuri de parcare pentru toți turiștii cazați, aceștia trebuie să plătească aproape 100 de lei pentru 24 de ore de staționare în locurile amenajate de primărie.

Rep: Cum vi se pare tariful pe parcare în Mamaia?

„Enorm, de asta nu vine nimeni din provincie. Oamenii își fac calculele: 100 de lei pe zi, mâncare, băutură și restul. De asta nu avem turiști în Mamaia și Constanța. ”

Cu actualele tarife de parcare, turiștii care vin în Mamaia pentru un sejur de șapte zile trebuie să adauge la bugetul de vacanță peste 600 de lei.

–-

În acest weekend, în Mamaia sunt așteptați 25.000 de turiști, iar pe întreg litoralul românesc, peste 100.000, conform operatorilor de turism. Aceasta ar fi cea mai mare cifră din acest sezon estival.

Turiștii ocoloesc în continuare plajele din centrul sau nordul stațiunii Mamaia, aceștia plângându-se că este drumul prea lung de la faleză până pe plajă, dar și de calitatea nisipului, despre care spun că este plin de scoici.

În Mamaia se plătește în continuare taxa de parcare de peste 90 de lei pe zi, în condițiile în care autoritățile au promis că va fi eliminată pe parcursul nopții, dar nu au reușit. Costul unei camere duble, la un hotel de două stele, începe la Mamaia de la 192 de lei pe noapte. În aceste condiții, mulți turiști pleacă spre sudul litoralului, pentru că acolo nu plătesc parcare, serviciile sunt mai ieftine, iar plajele, mai înguste.

CITIȚI ȘI:  Ocolită de turiști în acest sezon estival, Mamaia își propune acum să-i atragă cu oferte speciale: șezlonguri la 25 de lei, o băutură gratis, camere mai ieftine

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite