227 de cetățeni români au fost repatriați din Torino, Italia, cu două curse aeriene

21 martie 2020, 10:45

Mobilizare de forțe în județul Constanța, unde vor ajunge aproximativ 1500 de români repatriați din Italia. Primele două avioane au aterizat astăzi pe aeroportul Mihail Kogălniceanu. Iar pasagerii au fost cazați în carantină la hoteluri din stațiunea Mamaia. Decizia a nemulțumit însă autoritățile locale.

Repatrierea ține de demersurile Ministerului Afacerilor Externe și ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor în vederea facilitării revenirii în țară a cetățenilor români, nerezidenți, care sunt lucrători sezonieri, afectați de restrângerea drastică a activităților economice în care erau angrenați în Italia, precum și a cetățenilor români care se află în Italia în situații deosebite, fără posibilități reale de a continua prezența pe teritoriul Italiei.

„Reînnoim apelurile făcute anterior privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale și recomandarea ca turiștii sau cetățenii români aflați temporar în străinătate să revină de urgență în țară. Totodată, facem apel la cetățenii români de a da dovadă de înțelegere și responsabilitate și de a evalua în mod responsabil oportunitatea călătoriilor în străinătate în acest moment. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară. De asemenea, facem apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniem că deplasările către România nu sunt recomandate. Aceste deplasări pot fi afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța celor de acasă”, arată comunicatul.

1.500 de români aduși cu avioanele din Italia intră în carantină la Mamaia. Președintele CJ Constanța: Este un act iresponsabil, fără precedent

1.500 de români din Italia vor fi repatriați cu mai multe aeronave care vor ateriza, începând de sâmbătă, pe aeroportul „Mihail Kogălniceanu” din Constanța. Președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, spune că gestul e iresponsabil și fără precedent: „Nu transformați Constanța într-un județ izolat”.

Prefectura Constanța a anunțat sâmbătă că autoritățile au dispus ca începând de sâmbătă, aproximativ 1.500 de români „captivi în Italia” să fie repatriați cu mai multe aeronave care vor ateriza pe Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu”.

Transportul umanitar este realizat de Ministerul Afacerilor Externe și aprobat de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, și de șeful DSU, Raed Aarafat.

Românii repatriați ar urma să fie duși automat în carantină în mai multe hoteluri din stațiunea Mamaia, potrivit Mediafax.

Președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, a criticat dur decizia Guvernului și a transmis, printr-o postare pe Facebook, că județul Constanța nu are capacitatea medicală – număr de paturi, teste, echipamente – pentru un asemenea flux de oameni.

„Lipsa testelor, a disponibilului de paturi, a echipamentelor necesare într-o situație atât de gravă – conduce la o criză sanitară și umanitară. Este un act iresponsabil, fără precedent!”, a scris Horia Țuțuianu.

Acesta a făcut apel la Guvern și la președintele țării să nu transforme Constanța într-un județ izolat.

„Fac apel la președintele Iohannis, la Guvernul României să ia măsurile care se impun și să nu transforme Constanța într-un județ izolat. Oamenii trebuie triați epidemiologic și transportați în mod asistat în județele de unde provin”, a mai scris șeful Consiliului Județean Constanța.

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța este unul dintre cele 7 centre din România în care pot fi tratate persoanele infectate cu Coronavirus.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite