#TuFaciSarbatorile. La 19 ani, Mihai este voluntar în lupta pentru viață

3 ianuarie 2019, 19:43

Era puțin trecut de ora 16.00 când un tânăr de 17 ani a ajuns sub o garnitură de metrou în stația Costin Georgian. Cei care au văzut scena cred că voia să încheie socotelile cu viața.

Mihai are 19 ani și a făcut cursuri de prim ajutor. Este voluntar și aflat de tragedie în câteva secunde, pe aplicaţia voluntarilor.

Mihai l-a ținut de vorbă pe tânărul de 17 ani care astfel a rămas conștient până la apariţia salvatorilor. Au fost minute vitale. Dar tânărul a fost scos de sub vagon în viaţă şi transportat la spital.

Mihai salvează vieți de la 14 ani. Era în liceu când a reușit să stabilizeze un bărbat aflat în stop cardio respirator până au venit medicii SMURD. A ales acest drum după ce şi-a piedut mama. S-a înscris la cursuri şi a devenit voluntar la Ambulanță.

Cei care fac un curs de prim ajutor de două zile își pot instala pe telefon o aplicație care îi anunță unde sunt oameni care au nevoie să fie ajutați, dar și adresa exactă de unde a fost trimis apelul la ambulanță.

Mihai a revenit în staţia de metrou unde a intervenit pentru salvarea tânărului prins sub vagon. Şi vrea să continue să salveze vieţi.

Cu un simplu mulțumesc, tu faci sărbătorile! În fiecare zi, la Telejurnal, vă arătăm eroi de poveste și oameni buni de păstrat la inimă, într-o campanie pe care o construim împreună. Vom descoperi că un simplu „mulțumesc” înseamnă mai mult de o vorbă: el dăruiește speranța, clădește oameni și aduce lumină pe chipuri. Te așteptăm pe paginile de Facebook ale Știrilor TVR și TVR2, la numărul de Whatsapp 0733.508.076, să spui cine este eroul tău.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă