#TuFaciSarbatorile | Preotul care are grijă de 12 micuți de la Singureni-Giurgiu: Copilul este un univers în sine. Are nevoie să crească, să fie iubit

6 ianuarie 2019, 17:27

Sunt 12 copii la centrul Fundaţiei Bambini in Emergenza din Singureni şi toţi sunt în culmea fericirii când îl văd pe Părintele Francisc Doboş.

Părintele este şi purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din București. La Singureni a venit la început pentru a sluji o dată pe săptămână.

„Între programul liturgic, am început să intru prin căsuţe. Nu puteam să vin doar pentru Liturghie. Şi aşa nu prea reuşeam să ies din căsuţe. Uşa aceasta de la intrare era tapetată cu copii care nu voiau să mă mai lase să ies” – părintele Francisc Doboș.

Unii dintre micuți sunt seropozitivi. Altora le-au murit părinţii sau au fost abandonaţi. Locul în care sunt crescuţi acum zi de zi de trei măicuţe franciscane şi de 11 îngrijitori a fost deschis de jurnalistul italian Mino Damato, în 1995. Un cămin cald, în care şi ei să se joace, să viseze.

Fiecare îşi doreşte şi o familie doar a lui, dar nu toti au şansa să fie adoptaţi. Cei mai mulţi ajung la asistenţi maternali.

Şi părintele, şi ceilalţi care le oferă dragoste orfanilor de la Singureni, spun că învaţă de la ei.

“Înveţi să ai speranţă în viaţă şi să ai mult curaj. Ei, chiar dacă nu au familie, nu au avut parte de mamă, de tată, sunt extraordinari, prin zâmbetul lor, prin bucuria lor, prin nevinovăţia lor” – sora Adriana Miclăuș.

„Eu primesc mai mult decât dăruiesc de la aceşti copii, dar nu începi să vii la copii doar pentru că primeşti. Cei care-şi doresc un copil, să-şi dorească un copil pentru binele copilului, nu doar pentru binele adulţilor. Copilul este un univers în sine. Are nevoie să crească, să fie iubit, să-şi ia viaţa în mâini … ” – părintele Francisc Doboș.

La Singureni este şi un centru al comuniunii. Copiii vin şi pleacă, dar bucuria rămâne. Şi creşte.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite