#TuFaciSarbatoarea | Vlad, un tânăr poliţist care aduce bucurie celor mici: Cel mai tare mă emoţionează cazurile în care copiii plâng la vederea unui obiect pe care nu l-au avut niciodată

Să fii om bun nu e foarte greu. Să fii atent la cei din jurul tău, să nu uiți să oferi și să nu uiți de unde ai plecat. Pentru un tânăr polițist din județul Mureș, aceste învățături primite de la părinți se aplică în fiecare zi. A umplut, cu ajutorul altor oameni cu suflet mare, un garaj întreg cu jucării, haine, rechizite, alimente și mobilier. Le duce pe toate, acasă la oamenii care au nevoie mare de ele.

08 Decembrie 2021, 18:49 (actualizat 08 Decembrie 2021, 19:45) |

 

Sărbătorile ne aduc împreună şi reuşesc să mobilizeze, astfel încât Binele să ne împodobească sufletele! Suntem la finalul unui an greu, în care lacrimile au înlocuit deseori zâmbetele. Noi, cei de la TVR2, nu vom înceta însă să credem în oameni. Şi în puterea lor vindecătoare. Lor, celor care fac sărbătoare din puţin şi pun inima acolo unde nu sunt resurse, le închinăm în fiecare an o campanie. Este modul nostru de a le mulţumi pentru tot ce fac. La „Tu faci sărbătoarea" a devenit deja o tradiţie să vă prezentăm oamenii şi proiectele care reuşesc să unească. Să ne unească în bine!

 

 

Nici nu a început bine de împărțit darurile de Crăciun că deja își face planuri să strângă donații și pentru lunile ce urmează.

El este Vlad, un polițist de 27 de ani, din orașul mureșean Iernut și acesta este garajul în care el și prietenii lui își petrec o mare parte din timpul liber.

Și-a mobilizat toți prietenii, 15 la număr, să ducă la bun sfârșit ce și-a propus: ca toate cele 17 familii modeste de pe listă, cu 36 de copii, să aibă o bucurie de sărbători.

Vlad: Am început acum două săptămâni să strângem lucruri, s-au adunat atât de multe încât garajul a devenit neîcăpător şi de aceea am separat, am pus pachetele aici, alimentele în altă parte. Mai avem încă o locaţie pusă la dispoziţie de un prieten. Mie mi-a plăcut mereu să fac parte din comunitate şi să aflu nevoile oamenilor, de aceea m-am şi făcut agent de poliţie.

Nu e prima oară când Vlad se gândește la cei mai puțin norocoși ca el. Anul trecut a inițiat o campanie similară, iar donațiile au ajuns la 12 familii din județele Mureș și Alba. Tot el i-a ajutat pe vârstnicii din zonă cu cumpărăturile, la începutul pandemiei.

Tinerii s-au organizat așa cum trebuie și au stabilit și traseul pe care vor duce darurile, unele chiar și la peste 70 km depărtare. Două familii le-au primit deja.

Vlad: Cel mai tare mă emoţionează cazurile în care copiii plâng la vederea unui obiect pe care nu l-au avut niciodată . De exemplu, ieri, am fost la o familie care îşi dorea un brăduţ şi când a văzut fata brăduţul a început să plângă. Suntem foarte emoţionaţi, atât eu cât şi prietenii mei şi de fiecare dată când plecăm de acolo ne spunem, ai văzut ce e acolo? Ai văzut? Şi noi ne plângem. Nu avem de ce să ne plângem, noi alegem cum ne petrecem timpul, suntem într-o fugă continuă şi uităm să oprim, să ne uităm în stânga dreapta, să vedem ce se întâmplă de fapt în jurul nostru. Şi în jurul nostru sunt foarte foarte mulţi care au nevoie de noi.

Modest, Vlad povestește că succesul proiectului inițiat de el se datorează și comunității Fapte Bune, oamenilor interesați să facă bine, care l-au sprijinit. Își dorește să ajungă la cât mai multe familii, cu ajutorul celor inimoși.

Dalai Lama spune că sursa fericirii este compasiunea. Nu l-am întrebat pe Vlad cât este de fericit, însă tânărul polițist și prietenii lui oferă un adevărat exemplu de compasiune.

 

 

 

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 1°C 0°C
IASI 0°C -3°C
CLUJ -3°C -6°C
CONSTANTA 0°C 0°C
CRAIOVA 1°C 0°C
BRASOV -3°C -5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI