#TuFaciSarbatoarea | Părintele Damaschin aduce binele acolo unde există durere şi neputinţă

2 ianuarie 2022, 18:55

Părintele Damaschin pare că nu oboseşte. Pe cărări uitate de lume sau pe străzi doar de el cunoscute, reuşeşte să ducă lumina faptelor bune celor care au nevoie.

Totul pleacă de la Biserica Maternităţii „Cuza Vodă” din Iaşi. Locul în care minunile aprind speranţa. Cu ajutorul voluntarilor aici s-a construit o comunitate în numele Binelui.

Părintelui Dan Damaschin i se mai spune Îngerul copiilor. Împarte sfintele taine la altarul Bisericii şi unește suflete ca președinte al Asociației ,,Glasul Vieții”. De ani buni poartă astfel de grijă copiilor orfani sau celor din familii sărace .

În ultima săptămână, în curtea spitalului Cuza Voda a fost forfotă. Părintele şi voluntarii au împachetat cadouri pentru cei în nevoie.

Părintele Damaschin are grijă şi 2500 de mame.

Părintele Dan Damaschin se roagă şi ajută. Şi prin exemplul său îi îndeamnă şi pe alţii să se apropie de bunătate şi generozitate.

Oricine se poate alătura acestei comunităţi din jurul micuţei biserici de la maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi. Pentru ca binele să aprindă speranţa.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite