#EuSuntRomania Povestea româncei Roxana Irimia, care pictează, la Madrid, portrete de țărănci în costume populare și creează rochii unicat

Roxana Irimia a devenit cunoscută după ce s-a stabilit în Spania, lângă Madrid, în urmă cu 17 ani. Pictează şi realizează creaţii vestimentare unicat, purtate de personalităţi din toată lumea. iar tablourile care înfăţişează portrete de ţărănci în costume populare sunt expuse în America şi Europa. Multe dintre lucrările ei pot fi admirate în aceste zile, în Madrid.

05 Decembrie 2021, 10:30 (actualizat 05 Decembrie 2021, 11:31) |

Roxana Irimia, artist român stabilit în Spania cu expoziții la New York, Los Angeles, Stockholm, Paris sau Roma este din Pașcani. Își amintește și acum de primele lecții de pictură pe care le-a luat la cercul pionierilor.

ROXANA IRIMIA, pictor și designer​: Știu că profesoara pe care am avut-o atunci îmi spunea că am talent, dar eu nu înțelegeam la vârsta aceea ce înseamnă să ai talent. Eu mergeam că îmi plăcea și aveam culori gratis. Bine, era o bătălie pe care o am și acum între pictură și design vestimentar.

A fost dintotdeauna pasionată de modă. Visul ei era să studieze la Universitatea de arte din Iași, însă nu își permitea să se întrețină singură în facultate. Este și motivul pentru care a plecat din România.

ROXANA IRIMIA, pictor și designer: După bacalaureat, m-am hotărât să vin în Spania, să lucrez și să strâng niște bani, ca să mă înscriu la Universitatea de Design din Iași. Între timp m-am stabilit în Spania și am început cursurile la o școală privată la distanță, care nu a funcționat, apoi m-am înscris la o academie de modă și design din Madrid, unde am studiat 4 ani, între timp am început și cursurile de pictură la atelierul lui Jose Moran.

Rochiile ei au fost purtate de personalități, la dineurile Casei Regale din Spania, iar eșarfele pictate manual pe mătase naturală sunt celebre în toată Europa. Iubește însă România și portul tradițional, iar de Ziua Națională a realizat o expoziție care se numește simbolic, "Rădăcini".

ROXANA IRIMIA, pictor și designer: Lucrările expuse reprezintă o interpretare a motivelor tradiționale românești inspirate din costumele din diferite regiuni istorice ale României, cum ar fi Transilvania, Bucovina sau Maramureș.

Expoziția poate fi văzută până în februarie la centrul cultural din Coslada, lângă Madrid. Și-ar dori în viitor și o expoziție personală în România. Până acum a avut câteva tablouri expuse la Sighișoara și la Muzeul Județean Teleorman, însă cu artă spaniolă, alături de alți pictori din Spania.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SOCIAL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 3°C
IASI 3°C 1°C
CLUJ -2°C -3°C
CONSTANTA 4°C 3°C
CRAIOVA 4°C 2°C
BRASOV -1°C -5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI