#eusuntromania | Un drum bine croit. Creativitate românească la internaţionala modei, cu Andreea Constantin și un brand de prestigiu

24 noiembrie 2017, 21:27

A fost o perioadă în care, practic, eu le făceam pe toate – eu la tăiam, eu le coseam, mă gândeam, îmi venea totul din cap, adică nu aveam tipare, nu aveam notițe„.

Andreea Constantin își amintește cu drag momentele de început. N-a fost un vis din copilărie, mărturisește ea. Chemarea a venit mult mai târziu.

Și-a urmat pasiunea, iar succesul nu s-a lăsat așteptat.

În scurt timp, micul atelier s-a umplut de femei interesate de creațiile sale. S-a mutat într-un spațiu mai mare și a angajat oameni. Apoi a găsit și numele potrivit pentru firma ei.

Mi s-a părut că, dacă aș pune ‘Andreea Constantin’, nu ar fi putut fi ușor pronunțat în toată lumea. ‘Rhea Costa’ este legat de numele ‘Andreea Constantin’, este o oarecare prescurtare și are și un concept, să spunem, în spate, Rhea fiind mama lui Zeus. Practic, m-am legat de prima rochie pe care am făcut-o cu drapaj pe un umăr și am creat numele ‘Rhea’ „.

Andreea a gândit încă de la început extinderea către lumea internațională a modei și acum e fericită că a ajuns acolo.

Este primul designer român invitat oficial în Săptămâna Modei la Milano.

Cel mai în vogă tânăr designer român are acum 50 de angajați. Creațiile sale sunt vândute în toată lumea și purtate de vedete de la Hollywood.

Însă rețeta succesului nu conține doar muncă și talent, ci și un ingredient pe care puțini întreprinzători îl înțeleg.

Îmi doresc să am grijă de ceea ce am construit, îmi doresc să am grijă de asta și oamenii care lucrează pentru Rhea Costa să fie mereu bine, să am grijă de echipă și să am grijă de Rhea Costa„.

Imagine: Albert Zoltan, Sorin Toma
Reporter: Andra Soceanu
Montaj: Mihael Preda
Producători: Codruţa Marinescu, Mihael Preda

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite