#EuSuntRomania | Povestea jandarmului prahovean care îşi dedică timpul liber copiilor din medii defavorizate

2 decembrie 2021, 18:57

În dojo-ul din Ploieşti începe antrenamentul. În sala plină de copii impresionează disciplina.

Sensei este Mădălin Tănase, jandarm în cadrul Inspectoratului Jandarmeriei din Judeţul Prahova.

Elevii lui provin din familii destrămate sau sunt copii care au probleme de adaptarea într-o lume din ce în ce mai crudă şi nepăsătoare. Toţi şi-au găsit refugiul în dojo-ul din Ploieşti care are un nume similar cu ceea ce le cere elevilor săi Mădălin Tănase, Ambiţia.

Mădălin Tănase: Eu am fost un copil cu probleme materiale şi sociale şi am venit dintr-un mediu…dintr-o familie dezorganizată. Şi mi-am spus că atunci când o să cresc o să fac ceea ce vedeţi în acest moment. Atunci când nu ai mamă şi nu ai tată şansele tale de a face lucruri rele sunt reale.

A fost părăsit de mamă atunci când avea numai 3 luni, iar tatăl, nedezlipit de sticlele pline cu alcool, nu a vrut să ştie de el. Bunica a fost cea care l-a crescut.

De timpuriu a mers pe calea artelor marţiale. A fost de 10 ori campion naţional şi a obţinut şi 3 titluri internaţionale.

În paralel, a urmat calea militară şi a devenit jandarm. Disciplina a devenit cuvânt de ordine şi şi-a construit o mentalitate pe care o transmite şi elevilor săi. Prin ceea ce face, încearcă implicit să combată un fenomen îngrijorător în şcolile româneşti, bullying-ul.

Elena, una dintre tinerele cursante, era extrem de timidă şi devenise astfel victima perfectă. Acum însă lucrurile s-au schimbat.

Elena a avut de suferit şi în alte situaţii. Fata care nu putea ridica privirea din pământ de timiditate a fost agresată sexual pe stradă. Orele în şir petrecute în sala de antrenament au scăpat-o de agresori.

Rareş este un adolescent care a avut de înfruntat alţi demoni ce pot transforma complet un copil. Provine dintr-o familie de condiţie bună, dar dezorganizată. Drama trăită la 3 ani l-a marcat, însă în sala de arte marţiale a găsit sprijinul moral

Munca lui Mădălin Tănase nu se rezumă doar la antrenamentele din sala de sport. Pentru el contează tot ceea ce fac elevii săi în viaţa de zi cu zi, după cum ne povesteşte Rareş.

Rareş Lixandru, campion la kickboxing: Eu făceam naveta de la Cocoreşti către Plopeni iar toţi cei care locuiau în oraş îmi spuneau că sunt de la ţară, că nu am ce să caut printre ei. Eu i-am spus lui sensei Mădălin, iar acesta a venit la şcoală şi a început să le povestească colegilor mei cine sunt eu, ce fac cu ce mă ocup şi toate performanţele pe care le am. De atunci lucrurile au început să se amelioreze .

Felul în care a pus capăt Mădălin Tănase dramei trăite de Rareş a ajuns la tot mai mulţi profesori neputincioşi în faţa elevilor, problema din şcoli.

Mădălin Tănase: Avem o legătură strânsă şi cu cadre didactice care de foarte multe ori au trimis copii către noi. Ne-au sunat şi ne-au spus că sunt copii cu potenţial puţin mai agresiv şi atunci noi i-am primit cu mare drag în sală. S-au aclimatizat foarte bine la noi şi totul este ok.

Şi Rareş şi Elena sunt medaliaţi la numeroase competiţii. Pe urmele lor calcă acum micii karateca de numai 5-6 ani şi, sub supravegherea senseiului, se pregătesc să înfrunte şi adversarii pe care, din păcate, îi întâlnesc în afara competiţiilor sportive şi astfel, prin sport, îi pot învinge.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite