#BrexitDarRamanCuTine | Clipe istorice din Parlamentul European

29 ianuarie 2020, 17:58

Agitația de pe culoarele Parlamentului European de la Bruxelles este mai mare ca niciodată. Se simte în aer atmosfera electrică a Brexitului, care scoate la iveală camerele de luat vederi și vedetele momentului, eurodeputații britanici.

Nigel Farage, unul din artizanii Brexitului, se afișează mândru în fața jurnaliștilor și își clamează victoria. În planul secund, aleșii britanici proeuropeni privesc cu amărăciune spectacolul.

Pentru eurodeputatul eurofil Shaffaq Mohammed teama cea mai mare este că, după Brexit, va urma ruperea Regatului Unit, asta în cazul în care o revenire spectaculoasă în Uniunea Europeană nu va readuce lucrurile la normal.

În așteptarea unui răspuns, el se va întoarce la Shefiled, unde e consilier local și se va implica în alegerile regionale din primăvară.

În celălalt corp de clădire, membrii partidului Brexit și-au făcut deja bagajele și așteaptă cu nerăbdare întoarcerea acasă.

Belinda de Lucy, mamă a patru copii, consideră că Brexitul a fost doar o misiune care a îndepărtat-o de cei dragi și numără orele până când li se va alătura. Fără regrete, într-o notă optimistă.

 

Plecarea Marii Britanii din Uniunea Europeană lasă în urmă un gol și necesitatea reformării rapide a unei construcții din ce în ce mai greoaie și mai costisitoare pentru cetățenii săi. În acest sens a fost deschis un amplu proces de reflecție, conferința pentru viitorul Europei, care ar trebui să vină cu răspunsuri la problemele cu care se confruntă blocul comunitar.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite