Și-au întâlnit la vaccinare foștii pacienți, pe care i-au ajutat să învingă coronavirusul. Cadrele medicale de la Maratonul vaccinării participă voluntar la acțiunea de imunizare. Mulțumiri de la motocicliști

Sute de medici, rezidenţi şi asistenți au răspuns "prezent" la Maratonul vaccinării. Toți sunt voluntari! După mai bine de un an de luptă cu boala, cadrele medicale nu au ezitat să ajute în acest proiect în premieră. Printre miile de oameni veniţi să se vaccineze au regăsit şi pacienţi care au luptat la terapie intensivă să se vindece de COVID.

24 Aprilie 2021, 20:03 (actualizat 24 Aprilie 2021, 23:46) |
Foști bolnavi, acum la Maratonul vaccinării
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Elena Vornicu are 37 de ani și a avut o formă gravă de COVID-19. A stat internată la ATI la Spitalul Județean din Timișoara aproape o lună. Acum a venit să se vaccineze şi s-a bucurat să îi revadă pe medicii care au salvat-o.

Elena Vornicu: "A fost cel mai mare coșmar și aș spune la toată lumea să vină să se vaccineze, pentru că este foarte rău să fii pe terapie intensivă și să nu ai nicio șansă".

Şi alte persoane care au avut de suferit din cauza noului coronavirus şi au ajuns în stare gravă la spital au venit acum să se vaccineze.

Giorgiana Bobouțan, medic primar ATI, Spitalul Județean din Timișoara: "Am avut 4 pacienți care au venit, 3 din ei s-au și vaccinat și ne-a crescut sufletul tuturor colegilor și întregii echipe să-i vedem că sunt bine".

Fiecare pacient vindecat de COVID-19 şi miile de oameni vaccinaţi în prima zi a maratonului de la Timişoara le dau putere cadrelor medicale să continue lupta.

Dr. Raluca Velovan, medic specialist Spitalul Județean din Timișoara: "În continuare terapia intensivă este plină, este unul din motivele care ne-au mobilizat să ne strângem, să facem această acțiune".

Sute de studenți de la Universitatea de Medicină și Farmacie "Victor Babeș" din Timișoara s-au oferit şi ei voluntari în lupta contra pandemiei.

Zeci de motociclişti care au venit să se vaccineze au ţinut şi să le transmită cadrelor medicale susţinerea lor.

Maratonul vaccinării la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara continuă până luni dimineață, la ora 08.00.

Imunizarea se face fără programare și sunt zeci de mii de doze de vaccin Pfizer disponibile!

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN VACCINARE COVID-19
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 8°C
IASI 6°C 2°C
CLUJ 4°C 2°C
CONSTANTA 15°C 13°C
CRAIOVA 6°C 6°C
BRASOV 7°C 5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI