Șeful de la Permise Giurgiu și un primar dintr-o comună din județ au fost reținuți pentru că puseseră pe picioare o afacere cu permise auto contra șpagă. Cu 300 de euro, chiar și cei care nu știau să scrie sau să citească își luau carnetul de conducere la Giurgiu. Pericolul este extrem pe șosele cu aceste persoane la volan, avertizează specialiștii.
Procurorii DNA au audiat 25 de persoane, printre care 6 polițiști și 7 instructori auto.
Șeful de la Pemise și Înmatriculari Auto Giurgiu, Mitica Văduvă, și Florin Mototolea, primarul din Valea Dragului, au fost reținuți.
Edilul avea o școală auto și așa făcea rost de clienți. Oricine dorea să sară peste rând sau să obțină permisul fără emoții trebuia să dea o șpagă și se rezolva.
Printre clienți ar fi fost persoane care au dat examenul auto dar l-au picat, sau care pur și simplu voiau să îl ia din prima, fără griji.
Banii erau puși în documente, astfel încât polițiștii să îi ridice rapid.
Doi dintre agenții de poliție au fost prinși în flagrant. La percheziții au fost găsiți cu buzunarele doldora de bani.
Ce este foarte grav e că, potrivit unor surse judiciare, polițiștii dădeau permise de conducere contra cost inclusiv unor persoane care nu știu să scrie sau să citească.
Specialiștii atrag atenția că astfel de persoane care au luat permisul pe șpagă sunt un pericol public.
În iunie 2006, DNA i-a reținut pe șefii de la Permise Argeș pentru că făceau același lucru. 28 de persoane au fost condamnate definitiv, cele mai multe la pedepse cu suspendare, 8 ani mai tarziu.
Foștii șefi de la Permise Argeș, Codruț Vlăsceanu şi Vasile Voinea, au primit câte 6 ani de închisoare.
_____________________________
Surse judiciare au declarat că șeful Serviciului Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Giurgiu, dar și primarul comunei Valea Dragului din județul Giurgiu, Marin Mototolea, care ar fi asociat la o școală de șoferi la care soția este administrator, au fost reținut pentru 24 de ore de procurori în dosarul permiselor auto obținute fraudulos, urmând să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.
Șase polițiști, printre care și șeful Serviciului Permise Giurgiu, și șapte instructori au fost audiați, vineri, la sediul DNA central, în dosarul privind permisele auto obținute fraudulos.
Audierile vin în urma perchezițiilor de joi seară, când ofiţerii DGA au efectuat 26 de verificări la Serviciul Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Giurgiu şi la locuinţele unor poliţişti şi instructori auto, într-un dosar privind obţinerea de permise auto în mod fraudulos.
Potrivit surselor citate, modul de operare al acestora era clasic, banii plecând de la candidat către intermediari sau direct la instructorul auto pentru proba practică.