Șeful DSU, Raed Arafat: Fiecare județ are o izoletă, cu foarte mici excepții. Se dezinfectează după fiecare caz

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a explicat, într-o conferință de presă, care este situația izoletelor de la noi din țară, necesare transportului pacienților infectați cu coronavirus la spital.

09 Martie 2020, 21:09 (actualizat 09 Martie 2020, 21:29) |
Raed Arafat despre situația izoletelor
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat: Fiecare județ are câte o izoletă, cu foarte mici excepții, 2 sau 3 județe care sunt deservite de județele limitrofe. Ieri am avut o defecțiune la izoleta din București și a fost adusă alta din alt județ. Se dezinfectează după fiecare caz. Durează dezinfectarea aproximativ o oră jumate-două ore, până ce poate fi folosită pentru alt caz. Motiv pentru care când apar două-trei cazuri care necesită folosirea ei există posibilitatea ca persoana să aștepte pentru că nu este în stare critică și să fie preluată la diferență de două ore-trei ore, dacă necesită izoletă. Și există acum în procesul de achiziție, încercăm să aducem, să dublăm sau să triplăm numărul izoletelor chiar în următoarea perioadă, dacă vom reuși să găsim un furnizor care să le livreze foarte rapid.

Autoritățile au confirmat, luni, apariția a două noi cazuri de coronavirus pe teritoriul României. Este vorba despre o femeie de 73 de ani din Buzău și un bărbat de 60 de ani din București. Ambele persoane s-au întors din Italia.

Numărul pacienților din România infectați cu coronavirus a ajuns la 17. Dintre aceștia, cinci au fost declarați vindecați și au fost externați.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 19°C 21°C
IASI 18°C 20°C
CLUJ 18°C 20°C
CONSTANTA 14°C 13°C
CRAIOVA 19°C 19°C
BRASOV 18°C 19°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI