Șefa de la Egalitatea de șanse: Vedem pe TV femeile de servici din România. De ce n-avem om de servici? (…) Motostivuitorul, tractorist

10 februarie 2018, 20:19

Instituțiile și firmele care au mai mult de 50 de angajați trebuie să se asigure că bărbații și femeile au șanse egale la locul de muncă.

Guvernul propune măsuri care să reglementeze violența de gen, conform convențiilor internaționale.

Viorica Dăncilă, premier: „Vom introduce obligația persoanelor juridice din sistemul public, dar și din sectorul privat, care au peste 50 de salariați de a avea în structura de personal un expert în egalitate de șanse”.

Purtătorul de cuvânt al guvernului a precizat însă că obligativitatea de a avea un astfel de expert va fi decisă de parlamentari.

Expertul în egalitatea de șanse va trebui să se școlească mai întâi. Va urma cursuri de formare pe durata a 2 ani. Proiectul de lege nu precizează dacă aceste cursuri sunt plătite de stat sau de fiecare instituţie ori companie.

Românii privesc propunerea guvernului cu unele rezerve.

Șefa Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse ne-a explicat cât de important este rolul unui astfel de specialist, mai ales atunci când se fac angajări. De exemplu, pentru un post de… motostivuitor, după cum s-a exprimat Grațiela Drăghici.

Avem încă în România meserii masculinizante și meserii feminizante. Ați văzut, vedem pe televizoare femeile de servici din România. De ce este feminizantă? De ce n-avem om de servici? De ce avem muncitori de pe șantiere sau muncitorul cutare, de ce n-avem muncitoarea de pe șantier? Nu este exemplu. Motostivuitorul, ce vreți dumneavoastră, tractorist”, a declarat Grațiela Drăghici.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite